Tupeu de şofer: A lovit un tânăr, a fugit de la locul faptei şi a provocat un alt accident

Un şofer de 27 de ani este cercetat penal după ce a accidentat un tânăr de 19 ani, la Piteşti, a fugit de la locul faptei, după care a provocat un alt accident, soldat şi acesta cu rănirea unei persoane.
Romania TV
05 sept. 2012, 06:55
Tupeu de şofer: A lovit un tânăr, a fugit de la locul faptei şi a provocat un alt accident

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, comisar-şef Dănuţ Dinu, iniţial şoferul, care circula la volanul maşinii sale pe Calea Bucureşti din municipiul Piteşti, a accidentat un tânăr de 19 ani, într-o parcare, lovindu-l cu maşina în timpul manevrei de marşarier.

După producerea accidentului, şoferul a părăsit locul faptei, fiind depistat în trafic în comuna argeşeană Mărăcineni.

Poliţiştii au stabilit că după producerea primul accident, în timp ce circula spre Câmpulung Muscel, tânărul a pierdut controlul volanului, lovind o maşină şi pe şoferul acesteia, un tânăr de 24 de ani, din Mărăcineni, care se afla pe şosea, lângă autoturism.

Cei doi tineri accidentaţi au suferit răni uşoare, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş.

Tânărul care a provocat accidentele este cercetat pentru vătămare corporală şi fugă de la locul accidentului.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Lui Nick Rădoi i s-a făcut rău la capela unde a fost depus trupul Mădălinei Apostol. Afaceristul a avut nevoie de ajutor
Fanatik.ro
Loredana, soția lui Karim Adeyemi, a ieșit la atac. Replică pentru fotbalistul transferat cu 140 de milioane de euro
Capital.ro
Depozitele de gaze ale României sunt umplute în proporție de peste 76%, peste media UE de 68,26%
Playtech.ro
Cum arată un test PISA. Exemple de întrebări pe care trebuie să le rezolve elevii
Adevarul
Oierii, spectatori la propriul protest: cum au transformat agitatorii revolta fermierilor într-o gherilă urbană
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr proaspăt căsătorit a fost găsit fără viață într-o pădure, la o săptămână după ce a fost dat dispărut. Ce a dezvăluit soția acestuia
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Noi dezvăluiri exclusive după „atențiile” din portbagajul șefului Inspecției Muncii. Șoferul lui Dantes Nicolae Bratu a împărțit „prada” și a plecat cu ea acasă. ITM-urile prinse în fapt o dau cotită | Foto și Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte