Turcia devine republică prezidenţială, armata trece în subordinea directă a preşedintelui

Conducerea forțelor armate turce va înceta pe viitor să mai depindă de Ministerul Apărării și se va subordona direct preşedintelui, a anunțat premierul turc Binali Yildirim. Turcia se pregăteşte să treacă la un regim prezidenţial prin modificarea Constituţiei.
Iulian Tudor
24 iul. 2016, 11:42
Turcia devine republică prezidenţială, armata trece în subordinea directă a preşedintelui

„Statul Major al Forțelor Armate nu va mai depinde de Ministerul Apărării. Când va intra în vigoare sistemul prezidențial, îl vom subordona președinției”, a spus Binali Yildirim într-un interviu acordat televiziunii turce ATV-A Haber, citată de Agerpres.

Șeful guvernului nu a spus când anume se va întâmpla acest lucru, dar a dat drept sigur trecerea Turciei de la sistemul parlamentar actual, care prevede un rol mai degrabă ceremonial pentru președinte, la un sistem în care șeful statului dispune de întreaga putere executivă, așa cum reclamă cu insistență actualul președinte, Recep Tayyip Erdogan, notează EFE.

Pentru a formaliza această schimbare care, potrivit unor înalte oficialități din guvern „este deja un fapt”, mai este nevoie de o reformă a Constituției care presupune obținerea unei majorități de două treimi în parlament.

DailyBusiness
Cine l-ar putea înlocui pe premierul britanic Keir Starmer, dacă scandalul legat de Epstein va pune capăt mandatului său
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Instituțiile statului cu cei mai mulți bani în conturi. Autoritatea care a câștigat cel mai mult din dobânzi și investiții
Capital.ro
Reguli la bloc. Plătești în continuare, chiar dacă te-ai separat și ai centrală proprie. Locatarii care vor fi taxați de asociația de proprietari
Playtech.ro
Ce este dreptul de preempțiune. Schimbarea în cazul terenurilor agricole
Adevarul
Degeaba spargem monopolul CNAS dacă sacul e gol. Expert: „Banii nu ajung pentru că nici nu au cum să ajungă”
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cântăreața de muzică populară Mihaela Cojocaru s-a stins din viață la 52 de ani: „Nu cred așa ceva”
iamsport.ro
Iubitul ei a văzut-o ce face pe gheață și a izbucnit în plâns. Imagini incredibile de la Jocurile Olimpice
MediaFlux
Un nou plafon pentru prețurile alimentelor. Anunțul Ministrului Agriculturii
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj