Twitter va debuta joi pe bursa de la New York

Twitter a atras 1,82 miliarde de dolari în cadrul ofertei publice iniţiale în urma căreia acţiunile companiei vor fi listate pe bursa de la New York, capitalizarea de piaţă a reţelei de microblogging fiind astfel de 14,2 miliarde de dolari.
Alina Costache
07 nov. 2013, 09:20
Twitter va debuta joi pe bursa de la New York

Compania a plasat miercuri 70 milioane de acţiuni la 26 de dolari pe unitate, după ce a majorat în două rânduri preţul ţintă pe fondul cererii solide din partea investitorilor, transmite Bloomberg, citat de Mediafax.

Capitalizarea de piaţă a companiei este echivalentă cu de 12,4 ori vânzările estimate pentru anul viitor, de 1,14 miliarde de dolari, potrivit estimărilor analiştilor.

Acţiunile Twitter sunt astfel mai scumpe decât cele ale Facebook, având în vedere că valoarea de piaţă a celei mai mari reţele de socializare depăşeşte de 11,6 ori vânzările estimate pentru 2014.

Twitter va debuta joi pe bursa de la New York.

Compania a stabilit iniţial un interval indicativ de preţ de 17-20 dolari pentru oferta publică iniţială, pe care l-a majorat apoi la 23-25 dolari şi, în final, la 26 dolari.

Directorul geneal al Twitter, Dick Costolo, a îndreptat atenţia investitorilor către creşterea rapidă a veniturilor, care au urcat de peste două ori în fiecare an. Compania nu a trecut însă pe profit şi nu a prezentat niciun plan care vizează un rezultat financiar pozitiv.

Prin suma atrasă, de 1,82 miliarde de dolari, Twitter a reuşit a treia mare listare din industria IT după cele ale Facebook şi Google. Facebook a atras anul trecut 16 miliarde de dolari înainte de exercitarea opţiunilor de suprasubscriere de către investitori, iar Google a obţinut 1,9 miliarde de dolari prin oferta publică iniţială derulată în 2004 la New York.

Oferta Twitter a fost coordonată de Goldman Sachs, Morgan Stanley şi JPMorgan Chase.

Twitter a înregistrat pierderi de 64,6 milioane de dolari în trimestrul al treilea, faţă de 21,6 milioane de dolari în perioada corespunzătoare a anului trecut. Majoritatea analiştilor anticipează că nu va trece pe profit până în 2015.

Compania a avut venituri de 534,5 milioane de dolari în perioada octombrie 2012 – septembrie 2013, însă creşterea numărului de utilizatori a încetinit la 39% în perioada analizată, faţă de plus 65% în anul anterior. Twitter avea la 30 septembrie 231,7 milioane de utilizatori activi cel puţin odată pe lună.

Twitter încearcă să sublinieze rata mare de utilizare a serviciilor companiei de pe smartphone-uri şi tablete. Aproximativ trei sferturi dintre utilizatori au accesat în trimestrul al treilea reţeaua de pe gadget-uri mobile, faţă de 69% în aceeaşi perioadă a anului trecut. Dispozitivele mobile generează peste 70% din veniturile din publicitate ale companiei, proporţie mai ridicată decât în cazul Facebook.

Fondurile obţinute prin listarea la bursă vor fi utilizate pentru consolidarea afacerilor Twitter în afara Statelor Unite. Deşi 77% dintre utilizatorii reţelei nu sunt americani, veniturile din afara SUA reprezintă doar 26% din afacerile companiei.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
Este convins că Gigi Becali poate da până la 500.000 de euro fără bonusuri pe înlocuitorul lui Daniel Bîrligea: „E mai tehnic decât el”
Capital.ro
Se trece la poprirea conturilor bancare. Măsura îi vizează atât pe cetățeni, cât și firmele. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Când este următoarea eclipsă care se vede din România. Cât avem de așteptat după fenomenul din 28 august
Adevarul
Sfârșit de vară cu delicii demențiale în bucătărie. Trei rețete românești de final de sezon care te fac „să lingi cratița și pe dosul afumat”
wowbiz.ro
Motorina se ieftinește din nou în România! Acciza scade la 25% în perioada 1-15 septembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
Clubul din SuperLiga a confirmat interesul pentru fotbalistul Rapidului: ”Este una dintre opțiuni”
MediaFlux
Anunț pentru seniori privind deciziile de pensionare! Legea s-a schimbat din 19 august
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat