„U” Cluj sprijină Fundaţia „Mihai Neşu” şi ar putea juca un amical caritabil cu Utrecht

Proiectul lui Mihai Neşu privind organizarea unui meci caritabil pentru persoanele paralizate începe să prindă contur. Clubul Universitatea Cluj a fost deja contactat în vederea unui amical cu FC Utrecht, însă se caută o dată care să convină ambelor echipe.
Romania TV
25 nov. 2011, 10:11

„U” Cluj ar putea disputa un meci amical cu scop caritabil în compania formaţiei olandeze FC Utrecht. Este vorba despre iniţiativa lui Mihai Neşu de a organiza, prin fundaţia ce-i poartă numele, strângeri de fonduri pentru ajutorarea persoanelor cu handicap.

Potrivit directorului sportiv al clujenilor, Felix Grigore, conducerea grupării ardelene a fost contactată deja de tatăl lui Mihai, Mircea Neşu. „Ne-a întrebat dacă am fi de acord cu un astfel de joc. Normal că răspunsul nostru a fost afirmativ, dar există o problemă pentru prima parte a lui 2012. Nu mai sunt meciuri ale echipei naţionale care să ducă la întreruperea campionatului, aşa că va trebui să vedem cum găsim o dată care să le convină şi olandezilor”, a spus Grigore, citat de GSP.

Mihai Neşu a fost externat la mijlocul săptămânii din clinica de recuperare în care se afla de câteva luni. El a rămas paralizat în urma unui accident produs pe 10 mai la antrenamentul lui Utrecht, când, în urma unei ciocniri cu coechipierul său Alje Schut, a suferit o fractură la coloana vertebrală, în zona cervicală. El a fost operat, iar în ultimele luni a înregistrat uşoare progrese, reuşind să-şi mişte capul şi să-şi controleze parţial mâna dreaptă. Tânărul de 28 de ani vrea ca prin Fundaţia „Mihai Neşu” să ajute persoanele cu handicap din România pentru a beneficia de aceleaşi condiţii de recuperare de care el s-a bucurat în Olanda.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Denis Drăguș revine la FCSB în derby-ul cu Rapid: accidentare similară cu a lui Mbappé, anunț Mihai Stoica
Capital.ro
Obiectul din fiecare locuință care nu trebuie aruncat la gunoi. Poate provoca incendii în timpul colectării și sortării deșeurilor
Playtech.ro
Geamul termopan lasă frigul să intre în casă? Testul simplu cu o foaie de hârtie care îți arată dacă fereastra nu mai etanșează bine
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
MediaFlux
Cum s-a afișat Ilinca Vandici după ce a anunțat că este însărcinată la 40 de ani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte