Ucraina: Acord asupra unui memorandum de pace, la Minsk

Oficialii ucraineni şi separatiştii proruşi au semnat un memorandum la Minsk, care întăreşte acordul de încetare a focului în estul Ucrainei. Cele două părţi au convenit creearea unei zone demilitarizate şi retragerea trupelor din zonă, pentru a asigura pacea în zonă. Între timp, Rusia a trimis un al treilea convoi umanitar în estul Ucrainei, format din 200 de camioane.
Filip Stan
20 sept. 2014, 06:32
Ucraina: Acord asupra unui memorandum de pace, la Minsk

Memorandumul care ar trebui să pună punct conflictului din estul Ucrainei a fost semnat după şapte ore de negocieri. Discuţiile dintre oficialii de la Kiev şi separatiştii proruşi au avut loc în prezenţa reprezentanţilor OSCE şi ai Moscovei, potrivit România TV.

Citeşte şi Poroşenko cere în faţa Congresului american arme şi un statut special de securitate pentru Ucraina

Începând cu 19 septembrie, toate trupele se vor opri, de ambele părţi, la linia de demarcaţie. Memorandumul în nouă puncte, care întăreşte acordul de încetare a focului încheiat în urmă cu două săptămâni, tot la Minsk, prevede creearea unei zone demilitarizate de 30 kilometri. Astfel, ambele părţi trebuie să-şi retragă artileria grea la 15 kilometri de graniţa regiunilor Doneţk şi Lugansk. Zona demilitarizată nu va putea fi survolată de aeronave militare, decât dacă acestea aparţin OSCE.

Toate grupările armate, mercenarii şi echipamentele militare străine vor fi retrase sub monitorizarea OSCE. De altfel, 500 de membri ai OSCE vor veghea atent la respectarea acordului de încetare a focului în estul Ucrainei. Oficialii de la Kiev şi separatiştii proruşi au căzut de acord să continue schimbul de prizonieri.

Citeşte şi Kievul susţine că 4.000 de soldaţi ruşi din Crimeea sunt masaţi la „frontiera administrativă” cu Ucraina

Credem că acest memorandum va permite tuturor să înceapă să trăiască normal din nou şi să se simtă în siguranţă„, a declarat Igor Plotniţki, premierul autoproclamatei republici populare Lugansk.

La câteva ore de la semnarea memorandumului, Rusia a trimis un nou convoi umanitar în estul Ucrainei. La bordul celor aproximativ 200 de camioane se află 2 mii de tone de ajutoare – apă, medicamente, alimente şi haine, pentru locuitorii din estul Ucrainei.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
A fost sau nu penalty la Garita? Cristi Balaj a dat verdictul după cea mai controversată fază din FCSB – Petrolul!
Capital.ro
Câți bani ar trebui să ai economisiți în funcție de vârstă. La 60 de ani, ținta ajunge la sume semnificativ de mari
Playtech.ro
Cât este ajutorul de deces în 2026 și în câte zile lucrătoare se obţine. Actele necesare pentru a primi banii
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un mire de 30 de ani și tată a doi copii și-a pierdut viața în mod tragic, în timp ce mergea spre propria nuntă: „Ar fi trebuit să fie cea mai fericită zi a lor”
iamsport.ro
A numit ”marile probleme” ale Rapidului și a criticat doi titulari: ”Trebuia să dea 4-5 goluri!”
MediaFlux
Dantes Nicolae Bratu, noul șef vechi al Inspecției Muncii, prins cu mașina burdușită de plocoane! Adjuncții de la ITM-urile din țară i-au adus cadouri direct la portbagaj | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte