UCRAINA: Diplomaţii europeni şi americani caută împreună cu Rusia o SOLUŢIE PAŞNICĂ a conflictului ucrainean

Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov a început convorbirile pe tema crizei din Ucraina, cu precădere a conflictului din Peninsula Crimeea, miercuri, împreună cu omologii săi europeni şi americani, la Paris.
Romania TV
05 mart. 2014, 16:53
UCRAINA: Diplomaţii europeni şi americani caută împreună cu Rusia o SOLUŢIE PAŞNICĂ a conflictului ucrainean

Serghei Lavrov a început convorbirile despre criza din Ucraina cu reprezentanţii Statelor Unite şi Uniunii Europene, la Paris. Primele discuţii pe această temă au avut loc după reuniunea privind situaţia din Liban, dar într-un context neoficial. Astfel, şeful diplomaţiei ruse a discutat la Elysee, pe o terasă a palatului prezidenţial din Capitala franceză, la o cafea, în prezenţa ministrului de Externe francez, Laurent Fabius şi a celui german, Frank-Walter Steinmeier, precum şi a preşedintelui francez, Francois Hollande, după cum s-a aflat din surse diplomatice, citate de The Telegraph.

În principiu, Statele Unite doresc trimiterea de observatori internaţionali în punctele „fierbinţi” din Crimeea, precum şi convorbiri directe între Kiev şi Moscova. Rusia, la rândul său, cere o mai largă reprezentare a rusofonilor din Ucraina în noul Guvern de la Kiev.

Pe de altă parte, miercuri, Uniunea Europeană a declarat că este pregătită să ofere Ucrainei un pachet financiar de 11 miliarde de euro, pentru redresarea economiei ţării în următorii ani, scrie Associated Press. Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat că pachetul financiar pe o perioadă de doi ani va fi „destinat asistenţei financiare a unui guvern angajat şi orientat spre realizarea reformelor” necesare unui stat democratic.

NATO şi Rusia, convorbiri paralele la Bruxelles

O reuniune a NATO cu Rusia se desfăşoară în paralel la Bruxelles. Dar reuniunea de la Paris este privită ca fiind de departe o şansă de a testa spiritele din cadrul dialogului despre Ucraina, potrivit afirmaţiilor corespondentului diplomatic al BBC, Bridget Kendall.

Ministrul de Externe britanic, William Hague, a declarat însă că Rusia a lipsit deja de la o reuniune cu reprezentanţii ucraineni, la Paris, aşa că „nu poate fi optimist” cu privire la un eventual progres al discuţiilor de mai târziu, transmite BBC. „Dacă nu se vor înregistra progrese, vor exista consecinţe şi costuri”, a mai spus şeful diplomaţiei britanice, referindu-se la eventuale sancţiuni pentru Rusia din partea SUA şi a UE.

 

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cine sunt Remi și Bianca, cel de-al doilea cuplu care își testează relația la Insula Iubirii, sezonul X! Au o diferență de vârstă de peste 10 ani
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș îi ia apărarea lui Radu Drăgușin după 0-4 la debut: „Malen și Dybala nu sunt Bîrligea și Boutoutaou!”
Capital.ro
Statul dă 500 de lei pentru rechizite în anul școlar 2026-2027. Cine sunt cei care vor primi banii și când se depun cererile
Playtech.ro
Analizele medicale gratuite s-ar putea face fără goana de la începutul lunii. Ce vrea să schimbe CNAS
Adevarul
Jaf ca în filme la Londra: Trei români au săpat un tunel spre un magazin de bijuterii
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Klaus-Michael Kühne, miliardarul german cu o avere de 44 de miliarde de dolari, a încetat din viață la 89 de ani
iamsport.ro
”Noua Nadia”, dezvăluiri despre momentul care i-a schimbat cariera: ”A fost mai dificil emoțional”
MediaFlux
Rusia pregătește un posibil atac asupra NATO! Directorul CIA, vizită secretă la Moscova pentru a-l avertiza pe Putin
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat