UDMR va decide miercuri dacă susţine moţiunea de cenzură. Băsescu: Nu interveniţi în răfuiala dintre clanurile din PSD

Kelelemn Hunor a anunţat, sâmbătă la Cluj-Napoca, că UDMR va decide miercuri, înainte de votul din plen dacă susţine moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, până atunci liderii formaţiunii urmând să discute cu ambele tabere.
Filip Stan
17 iun. 2017, 12:04
UDMR va decide miercuri dacă susţine moţiunea de cenzură. Băsescu: Nu interveniţi în răfuiala dintre clanurile din PSD

Kelemen Hunor a precizat că a vorbit cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, cu cel al ALDE, Călin Popescu Tăriceanu şi cu premierul Sorin Grindeanu, dar nu a negociat nimic. „Negocierile vor începe de luni”, a spus Kelemen.

Potrivit acestuia, în cazul UDMR, nu se pune problema să îl susţină pe Liviu Dragnea sau pe Sorin Grindeanu, ci trebuie să accepte faptul că majoritatea are dreptul de a schimba Guvernul.

„Nu avem ce discuta despre intrarea la guvernare. Nu excludem nicio discuţie cu nimeni, nu am respins nicio invitaţie, dar despre guvernare putem discuta la momentul oportun. Nu se pune problema să îi susţinem pe dl. Dragnea sau pe dl. Grindeanu, nu e treaba noastră, nu dorim să intervenim în disputele lor. Nu am discutat şi nu discutăm despre portofolii până nu am clarificat principii, există sau nu majoritate, ce doreşte majoritatea, nu sunt interesat de poziţia de vicepremier, nici dacă cumva am ajunge în alt formă a discuţiilor, dar nu sunt convins că vom ajunge până acolo”, a explicat preşedintele UDMR, care a anunţat că Uniunea face o analiză a colaborării parlamentare cu PSD.

Kelemen Hunor a declarat sâmbătă că o decizie va fi luată abia miercuri înainte de votul moţiunii.

Preşedintele PMP, Traian Băsescu transmite un mesaj liderilor UDMR, după decizia acestora de a discuta în continuare şi cu liderii PSD şi cu tabăra lui Sorin Grindeanu, spunându-le că cel mai potrivit a fi să nu intervină în lupta internă din PSD.

„Din declaraţia domnului Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, am înţeles că UDMR urmează să analizeze cum se va poziţiona la moţiune. Fac un apel la UDMR să înţeleagă că suntem în faţa unei răfuieli în interiorul PSD. Amestecul oricărui partid parlamentar în această afacere, între clanurile din interiorul PSD, nu va face decât să afecteze, în continuare, calitatea guvernării. De aceea, cred că UDMR nu ar trebui să intervină în această dispută internă. Este corect ca răfuiala dintre clanurile din PSD să fie tranşată strict în interiorul PSD, chiar dacă acest lucru se va petrece sub cupola Parlamentului”, a scrs Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.

Preşedintele PMP spune că UDMR îşi poate negocia eventualele interese cu câştigătorul, „care oricum va avea nevoie de o alianţă cu UDMR”.

Liderii Uniunii Democrate a Maghiarilor din România au decis sâmbătă, la Cluj-Napoca, să continue discuţiile şi cu liderii PSD şi cu tabăra lui Sorin Grindeanu, iar o decizie privind susţinerea moţiunii să o anunţe miercuri, chiar înainte de vot.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Dan Șucu i-a decis soarta lui Daniel Pancu! Ședință de urgență la Rapid: ce se întâmplă cu Andrei Șucu. Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT