UDMR răspunde PNL: „E cale lungă până la un acord scris, funcţionează şi o strângere de mână”

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat la RFI că e "cale lungă" până la un acord scris privind colaborarea parlamentară între formaţiunea sa şi PNL. El precizează că a mai avut un astfel de document cu un fost preşedinte al PNL, care nu a fost respectat. Kelemen spune însă că există "toate premisele" ca UDMR şi PNL să se înţeleagă pe multe teme.
Ionela Marcu
22 apr. 2015, 07:35
UDMR răspunde PNL:

Kelemen Hunor se îndoieşte că va exista un acord scris de colaborare parlamentară între UDMR şi PNL, aşa cum ar dori liberalii.

„Noi am avut discuţii de la începutul anului cu colegii de la noul Partid Naţional Liberal, am discutat despre mai multe subiecte şi continuăm aceste discuţii. Nu ştiu dacă se va finaliza cu un acord scris sau nu, dar suntem în Opoziţie şi avem foarte multe lucruri care trebuie discutate împreună şi din punctul nostru de vedere şi bănuiesc că şi din punctul lor de vedere. Eu vă dau câteva exemple. Am discutat în această perioadă de legislaţia electorală, am discutat despre modalitatea de a reforma sistemul electoral, inclusiv votul pentru diaspora, cu colegii din PNL, dar am discutat şi cu PSD-ul aceste aspecte.

Suntem cu PNL-ul în aceeaşi familie politică, e adevărat că noi le-am deschis uşa şi i-am aşteptat cu şampanie şi fursecuri, că noi suntem acolo din ’90, dar nu acest lucru este important. Important este că şi din punct de vedere al familiei politice europene, noi avem toate premisele să ne înţelegem. Dar până la un acord scris e cale lungă şi nici nu ştiu dacă un acord scris rezolvă problemele României. Nu cred că în acest moment putem spune că se va încheia un acord scris, dar colaborarea a existat şi va exista în continuare. Aproape că nu există un subiect politic despre care să nu discutăm cu colegii noştri şi aşa mi se pare normal„, a spus liderul UDMR.

Întrebat dacă un acord scris nu ar presupune şi anumite garanţii, liderul UDMR a răspuns: „Eu am semnat un acord scris cu un fost preşedinte PNL, care nu a fost respectat şi nu am putut să fac nimic decât să flutur acordul scris, deci în ceea ce mă priveşte, eu dacă am strâns mâna cuiva şi i-am promis că fac un anumit lucru şi fără un acord scris, voi face acel lucru. Eu cred că între oameni serioşi şi responsabili şi o strângere de mână este un acord care funcţionează”.

Co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat joi la Gândul Live că liberalii vor avea discuţii cu Uniunea pentru semnarea unui protocol privind colaborarea parlamentară şi susţinerea programului de guvernare al PNL.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Furtună în familia Șucu, declanșată de Daniel Pancu! Ce s-a întâmplat între Andrei și mama sa. Exclusiv
Capital.ro
Pensiile celor cu grupe de muncă au scăzut după recalculare. Sorin Nemeș: Noua lege a pensiilor a comis o eroare fundamentală
Playtech.ro
Ai procură pe contul bancar al unui părinte. Ce se întâmplă cu banii după deces și cine îi poate retrage
Adevarul
Contribuabilii italieni plătesc milioane de euro pentru a ține pe linia de plutire iahturile rusești
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu pensia ta dacă nu ești acasă când vine poștașul. Cum se pot recupera banii
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT