Udrea încearcă să-şi ridice nivelul hemoglobinei

Vicepreşedintele PDL Elena Udrea a declarat, sâmbătă, că va încerca să doneze "discret" sânge, după ce îşi va remedia problema legată de nivelul scăzut al hemoglobinei. Sâmbăta trecută, Udrea nu a putut dona sânge în cadrul campaniei iniţiate de către tinerii PDL pentru că medicii au descoperit că preşedinta PDL Bucureşti este anemică.
Romania TV
25 feb. 2012, 14:16
Udrea încearcă să-şi ridice nivelul hemoglobinei

„Vom încerca într-un mod mai discret de data aceasta, pentru că, după sâmbăta trecută, foarte multe persoane, foarte multe cunoştinţe mi-au dat mesaj cu ce trebuie să mănânc, ce trebuie să fac, pentru a avea o hemoglobină care să-mi permită să donez”, a spus Udrea, citată de Mediafax, precizând că i s-a recomandat să mănânce „fier, carne roşie, nu grăsimi”.

Udrea a precizat, glumind: „În orice caz, am liste întregi de alimente pe care ar trebui să le consum date, aşa cum spuneam, de cei care au aflat de la televizor că nu pot să donez. Toată săptămâna numai fier am mâncat, aşa că…”.

Întrebată dacă va încerca din nou, sâmbătă, să doneze sânge, Udrea a spus că nu ar dori să repete o acţiune care „nu iese atunci când sunt şi camerele de faţă”.

„O să vedem în funcţie de ce spun şi medicii. Eu nu aş mai repeta o opţiune care se pare că nu iese atunci când sunt şi camerele de faţă”, a adăugat Udrea.

Vicepreşedintele PDL Elena Udrea nu a putut dona sânge, săptămâna trecută, în cadrul campaniei organizate de OTPDL Bucureşti, deoarece avea un nivel a hemoglobinei sub limita admisă.

Elena Udrea a avut, potrivit cadrelor medicale venite la Organizaţia PDL Bucureşti, un nivel al hemoglobinei puţin sub limita minimă admisă la femei pentru a putea dona sânge.

„Hemoglobina mea era de 12,4 şi înţeleg că limita este de 12,5. Data viitoare o să încerc din nou şi sper ca a treia oară să şi pot dona sânge”, a spunea Elena Udrea. Ea a precizat că nu are niciun motiv de îngrijorare privind starea sa de sănătate, lucru confirmat şi de asistenţii medicali care se ocupau de operaţiunea de donare de sânge.

„Nu e niciun motiv de îngrijorare. Va trebui să înţeleg exact cum se tratează această hemoglobină mică. Presupun că nu sunt motive serioase, iar având în vedere că sunt într-o perioadă mai puţin aglomerată a activităţii mele, probabil că voi fi din ce în ce mai bine cu sănătatea”, a explicat Elena Udrea.

 

 

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Ce primă colosală au tricolorii pentru calificarea la CM 2026 din Statele Unite
Capital.ro
Sistemul de pensii merge spre colaps. România ar putea fi punctul zero de declanșare a crizei: Problema a crescut în liniște
Playtech.ro
Ce este contractul de întreţinere şi unde trebuie încheiat. Acte necesare în 2026
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Elena Merișoreanu s-a văzut cu Valentin Sanfira, după vestea divorțului. Ce a spus artistul despre despărțirea de Codruța Filip: „Se vedea pe ochii lui că e trist”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lovitură pentru șoferi! OUG pentru ieftinirea carburanților a fost amânată din nou
iamsport.ro
Fostul conducător din Liga 1, atac necruțător: ”Burleanu a sacrificat calificarea la Mondial! L-a adus pe Lucescu la alibi, doar ca să mai ia un mandat, totul e din cauza lui”
MediaFlux
Prima decizie radicală luată de Rusia după războiul din Iran. Vecinii cei mai apropiați, vizați direct
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj