Udrea: M-am săturat să iasă fiecare să dea lecţii PDL

Vicepreşedintele PDL Elena Udrea spune că s-a "săturat să iasă fiecare să dea lecţii" partidului, "cu atât mai puţin cei care au venit şi au câştigat de pe urma partidului", adăugând că sunt probleme şi în interiorul PDL, dar pe acestea le pot rezolva singuri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Romania TV
14 oct. 2011, 19:18
Udrea: M-am săturat să iasă fiecare să dea lecţii PDL

Vicepreşedintele PDL Elena Udrea a declarat, vineri, într-o şedinţă a partidului, la Sibiu, că PDL a lansat multe teme, dar nu prea le-a finalizat.

„Suntem la un an înainte de alegeri: va trebui rapid să decidem că alegerile au loc în acelaşi timp, şi localele, şi parlamentarele, pentru că am lansat multe teme şi nu prea am închis niciuna. M-am săturat să iasă fiecare să dea lecţii Partidului Democrat Liberal. Poftim: avem probleme şi în interiorul partidului, dar probleme pe care le putem rezolva singuri, nu avem nevoie să ne dea lecţii nimeni, cu atât mai puţin cei care au venit, au câştigat de pe urma partidului şi acum se erijează în cei care ne predau, de dimineaţa şi până seara, toate lecţiile pe care presupun ei că le-au învăţat în altă parte”, a declarat Elena Udrea.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT