Udrea: Opoziţia făcută de către PDL nu este prea vizibilă. Discursul PDL nu e relevant pentru presă

Deputatul PDL Elena Udrea declară că democrat-liberalii încearcă să facă opoziţie, însă aceasta "nu este prea vizibilă", ea apreciind că partidul are nevoie de o strategie de comunicare mai bună.
Romania TV
10 mai 2013, 08:27
Udrea: Opoziţia făcută de către PDL nu este prea vizibilă. Discursul PDL nu e relevant pentru presă

„Colegii mei şi cu toţii încercăm să facem opoziţie, însă, din păcate, nu este prea vizibilă opoziţia pe care PDL o face. Văd că sunt colegi foarte determinaţi să se poziţioneze critic la adresa USL, se străduiesc, avem moţiunile simple, o încercare de moţiune de cenzură, apariţii la televizor, dar, din păcate, nu este suficient de mult probabil pentru presă, pentru că nu prea suntem preluaţi. O acţiune cum a fost cea de miercuri, prezentarea Cărţii Negre a Guvernării USL din păcate a beneficiat de atenţie mediatică zero şi s-a ratat un bun moment de a critica guvernarea USL”, a susţinut Udrea, la RFI.

Deputatul PDL consideră de asemenea că îndepărtarea partidului de preşedintele Traian Băsescu a fost o greşeală.

„Cred în continuare că o eroare care s-a făcut este îndepărtarea de preşedinte, care e cel mai vizibil şi credibil lider politic al dreptei şi aţi văzut câtă relevanţă publică are discursul şefului statului chiar şi în acest moment. Cred că a fost o greşeală”, a menţionat Udrea, potrivit sursei citate.

Elena Udrea apreciază că PDL trebuie să aibă un discurs relevant pentru presă. „Oricât te-ai strădui să faci opoziţie, dacă discursul tău nu este relevant pentru presă, dacă nu este preluat, dacă nu este suficient de important cât să fie diseminat mai departe, poate să pară pentru foarte mulţi că de fapt nu există opoziţie din partea PDL”, a mai spus ea.

Deputatul PDL consideră că este nevoie de o nouă strategie de comunicare. „Se vede un efort pe care colegii îl fac de a fi extrem de critici la adresa puterii. Trebuie o strategie prin care acest efort să devină şi vizibil, pentru că asta am constatat cu toţii din vremea guvernării PDL încoace: contează mai puţin ce faci, ci ce văd ceilalţi că faci. Guvernul PDL făcea multe şi comunica puţine şi aţi văzut rezultatul în alegeri, Guvernul USL nu face nimic şi comunică în continuu”, a arătat ea.

„Poate că cei care sunt la Departamentul de Comunicare ar trebui să se gândească cum să vizibilizeze mai mult activitatea de opoziţie a PDL. Vedem cu toţii sondajele, unde nu se vede nici o mişcare în sus a PDL, iar în opoziţie orice partid în mod normal trebuie să crească, mai ales când este o opoziţie la o guvernare atât de slabă, cum este cea a USL”, a mai spus Udrea, potrivit RFI.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
A fost sau nu penalty la Garita? Cristi Balaj a dat verdictul după cea mai controversată fază din FCSB – Petrolul!
Capital.ro
Câți bani ar trebui să ai economisiți în funcție de vârstă. La 60 de ani, ținta ajunge la sume semnificativ de mari
Playtech.ro
Cât este ajutorul de deces în 2026 și în câte zile lucrătoare se obţine. Actele necesare pentru a primi banii
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un mire de 30 de ani și tată a doi copii și-a pierdut viața în mod tragic, în timp ce mergea spre propria nuntă: „Ar fi trebuit să fie cea mai fericită zi a lor”
iamsport.ro
A numit ”marile probleme” ale Rapidului și a criticat doi titulari: ”Trebuia să dea 4-5 goluri!”
MediaFlux
Dantes Nicolae Bratu, noul șef vechi al Inspecției Muncii, prins cu mașina burdușită de plocoane! Adjuncții de la ITM-urile din țară i-au adus cadouri direct la portbagaj | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte