Udrea: PMP va iniţia două moţiuni simple împotriva miniştrilor Duşa şi Mănescu VIDEO

Deputatul Elena Udrea, membru al Partidului Mişcarea Populară (PMP), a declarat luni că grupul său va iniţia două moţiuni simple împotriva miniştrilor din Guvernul Ponta.
Iulian Tudor
03 feb. 2014, 17:05
Udrea: PMP va iniţia două moţiuni simple împotriva miniştrilor Duşa şi Mănescu VIDEO

Vom depune două moţiuni simple împotriva ministrului Apărării şi a celui de la Transporturi, pentru că domnul Victor Ponta şi-a asumat raportul făcut la nivelul Guvernului privind modul defectuos în care s-a gestionat criza accidentului aviatic. Considerăm că este necesar să existe o astfel de acţiune la nivelul Parlamentului prin care să cerem să fie demişi cei doi miniştri. Dacă domnul Victor Ponta nu o face, care el însuşi ar fi trebuit să-şi prezinte demisia ca urmare a faptului că, în timp ce doi oameni mureau îngheţaţi de frig, instituţiile din subordinea dânsului, în mod haotic şi necoordonat, nu erau în stare să-i găsească. Domnul Victor Ponta era la vremea aceea fie într-o cură de frumuseţe televizată, fie după aceea la restaurant„, a afirmat Elena Udrea la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Aceasta a adăugat că cei doi miniştri ar fi trebuit să coordoneze acţiunile de salvare a persoanelor aflate în avionul care s-a prăbuşit în Apuseni.

Noi cerem demisia a doi miniştri care, prin lege, au atribuţii în coordonarea acţiunilor de căutare a supravieţuitorilor unui accident aviatic. Şi aceştia, conform legii, sunt ministrul Transporturilor şi cel al Apărării„, a susţinut Elena Udrea.

Cât priveşte rolul pe care l-a avut şeful STS, Elena Udrea a spus că atribuţiile acestuia, conform raportului pe care chiar Guvernul l-a prezentat în CSAT, au fost îndeplinite.

STS-ul avea obligaţia să indice, conform informaţiilor primite de la cele două companii de telefonie mobilă, aria în care se aflau supravieţuitorii accidentului care foloseau telefoane mobile şi a comunicat acest lucru. Eu mă folosesc de un raport oficial al Guvernului, şi nu prezint puncte de vedere bazate pe sentimentele politicianului de opoziţie sau pe resentimentele personale. Eu mă bazez pe argumentele legale. Chiar Guvernul spune în raport că STS-ul a făcut ceea ce avea în competenţă să facă. Cine nu a coordonat acţiunea instituţiilor sunt cei de la nivelul Guvernului, cei doi miniştri„, a susţinut Elena Udrea.

În opinia sa, Ministerul Apărării ar fi avut posibilitatea să coordoneze operaţiunile de căutare şi să folosească tehnologia pe care o avea, „dacă ar fi existat o coordonare la nivelul decidenţilor politici, să folosească tehnica pe care o avea în dotare pentru a identifica locul în care se aflau cei care supravieţuiseră accidentului„, a mai declarat aceasta.

Întrebată dacă pentru aceste moţiuni s-au strâns suficiente semnături şi dacă va apela şi la foştii colegi de la PDL, Udrea a răspuns: „Sigur că da, noi nu suntem o opoziţie în interiorul opoziţiei, noi vrem să avem un demers de unitate al opoziţiei pe care l-am susţinut şi când eram în interiorul PDL şi cred că ar trebui să lucrăm împreună ca partide de opoziţie şi să avem acţiuni comune împotriva USL. De aceea, speranţa este ca toţi colegii din partidele de opoziţie – PDL, PP-DD, Forţa Civică, PNŢ-CD – să fie de acord să semneze aceste moţiuni„, a arătat Udrea.

CITEŞTE ŞI: Udrea îi răspunde lui Ponta: Îngrijorarea sa privind plecarea mea la PMP face mai mult rău PDL

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Gigi Becali a făcut anunțul momentului despre Victor Pițurcă. Patronul FCSB-ului surprinde pe toată lumea: „N-am avut nicio ceartă cu el”
Capital.ro
Se schimbă banii în România. Schimbare istorică a bancnotelor de la 1 februarie 2026. E o premieră în ultimii 25 de ani
Playtech.ro
Cine este scutit de impozit în 2026: ce spune legea pentru casă şi teren
Adevarul
Un amor dintre director și angajată s-a transformat într-un proces de sute de mii de euro. Bărbatul s-a căsătorit în secret
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Gică Hagi și Mihai Rotaru, acuzați de blat după Farul-Craiova 4-1: ”O manoperă inteligentă. Totul împotriva celor de la FCSB”
MediaFlux
ANAF pregătește controale majore la persoanele fizice în următoarea perioadă. Șeful Fiscului a confirmat: Nu facem control pe rude
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil