UE a acordat joi primele autorizaţii pentru taxiuri zburătoare. Când vor fi efectuate primele demonstraţii

Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (AESA) a autorizat joi aeronava electrică a constructorului german Volocopter să efectueze zboruri de testare în perimetre limitate, o premieră înainte de o eventuală autorizare comercială ce ar putea fi atribuită peste câţiva ani în Europa pe piaţa taxiurilor zburătoare.
Daniel Spătaru
24 iun. 2021, 20:23
UE a acordat joi primele autorizaţii pentru taxiuri zburătoare. Când vor fi efectuate primele demonstraţii

Odată cu certificatul obţinut la finalul unei „verificări a conceptului”, această dronă poate „de acum înainte să fie exploatată într-o zonă cu risc scăzut şi clar delimitată”, inclusiv în proximitatea zonelor cu risc mai mare, precum oraşe şi stadioane sportive, au precizat reprezentanţii AESA. Volocopter a depus o cerere de autorizare pentru taxiuri zburătoare la AESA la sfârşitul lunii mai, iar decizia comunicată joi reprezintă o premieră pentru acest tip de aparat de zbor.

Compania germană, cu sediul în Bruchsal, a reuşit să facă să zboare două aparate, inclusiv taxiul zburător VoloCity, în condiţii reale, luni, pe aerodromul francez din Bourget cu ocazia Paris Air Forum. Acel test şi alte zboruri realizate la Bourget în luna iunie anticipează o filieră de mobilitate aeriană proiectată pentru Regiunea Pariziană de mai multe companii, inclusiv RATP, al căror obiectiv este acela de a propune în 2030 o ofertă comercială, după o serie de demonstraţii programate cu ocazia Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de la Paris din 2024, potrivit publicaţiei franceze Les Echos.

Citeşte şi Taxiurile zburătoare vor deveni realitate în patru ani. Hyundai anunţă punerea lor în funcţiune în 2025

Modelul VoloCity, 100% electric, este echipat cu 18 motoare şi nouă baterii. El poate să transporte două persoane, dintre care un pilot. Modelul zboară cu o viteză maximală de 110 kilometri la oră, la o altitudine cuprinsă între 400 şi 500 de metri, având o autonomie de zbor de 35 de kilometri.

Şi alte companii se grăbesc să se lanseze pe viitoarea piaţă a taxiurilor zburătoare din Europa, iar AESA se aşteaptă să analizeze „un număr mare de cereri de verificare a conceptelor în lunile următoare”.

În luna mai, agenţia a publicat rezultatele unui prim studiu realizat la nivelul Uniunii Europene privind mobilitatea aeriană urbană. Studiul a arătat că majoritatea persoanelor chestionate s-au declarat în favoarea conceptului unor servicii de taxiuri aeriene, de ambulanţe aeriene şi de livrări cu drone.

Au fost exprimate însă şi anumite îngrijorări referitoare la probleme potenţiale precum siguranţa, securitatea, zgomotul şi impactul asupra faunei.

Potrivit unui studiu al cabinetului de consultanţă Oliver Wyman publicat în noiembrie 2019, viitoarea piaţă a taxiurilor zburătoare ar putea să ajungă la peste 35 de miliarde de dolari în 2035 şi ar putea să vizeze între 60 şi 90 de oraşe din lumea întreagă, mai ales metropole foarte aglomerate din Asia şi din cele două Americi.

Citeşte şi Unele imagini cu OZN-uri sunt reale. Pentagonul a confirmat acest lucru

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
De ce i se cere demisia lui Mihai Stoica doar pe rețele sociale, nu și la stadion! Ştefan Beldie analizează o ciudăţenie absolută a suporterului FCSB
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT