UE ia măsuri împotriva teroriştilor. Intrarea pe teritoriul Uniunii EUROPENE se va face cu viză şi contracost

UE vrea să extindă masiv controalele la frontierele sale. Cine vrea să intre, trebuie să se înregistreze sau să solicite o viză de acces. Obiectivul este sporirea securităţii. Măsurile nu îi vor afecta pe cetăţenii UE.
Iulian Tudor
25 sept. 2016, 08:53
UE ia măsuri împotriva teroriştilor. Intrarea pe teritoriul Uniunii EUROPENE se va face cu viză şi contracost

Australia îl are demult, SUA din 2007: un sistem electronic de înregistrare a tuturor celor care intră pe teritoriul lor fără a avea nevoie de vize, scrie capital.ro. Un astfel de sistem doreşte să introducă acum şi Uniunea Europeană, pentru a controla mai bine cine intră în şi cine iese din spaţiul comunitar. În SUA, sistemul de înregistrare online se numeşte „ESTA”. În Europa va purta numele de „Etias” (European Travel Information and Authorisation System). Comisia Europeană verifică în prezent cum poate fi instalat „Etias” la sutele de aeroporturi şi puncte de frontieră externă din UE. La sfârşitul anului va începe procesul de legiferare, în vederea aprobării introducerii aplicaţiei.

Citeşte şi S-a confirmat: Statul Islamic a folosit RACHETE CHIMICE în atacul asupra militarilor din Irak

Miniştrii de Interne din UE au cerut din nou introducerea unui astfel de sistem după atentatele de la Paris din noiembrie 2015. Sistemul a fost planificat deja de mai mulţi ani, cu scopul de a anula anumite lacune de securitate. La fel ca în SUA, călătorii care vor intra în UE şi care nu au nevoie de viză se vor înregistra în avans pe Internet. În acest sens, ei vor fi nevoiţi să achite o taxă, la fel ca în SUA. Potrivit funcţionarilor UE, taxa va fi curpinsă între 13 şi 50 de euro. Având în vedere că anual intră în UE 30 de milioane de persoane din afara blocului comunitar care nu au nevoie de vize, încasările generate de acestea se vor situa între 390 de milioane şi 1,5 miliarde de euro pe an.

Taxă de acces şi pentru britanici?

Numărul celor care nu au nevoie de viză şi care ar urma să achite „Intrarea” în spaţiul comunitar ar putea creşte masiv în anii viitori. Milioanele de britanici care vor veni după Brexit în UE în concediu sau cu afaceri vor fi de asemenea puşi să se înregistreze la „Etias” şi să plătească. La fel ar putea fi cu cetăţenii din Ucraina şi Turcia, dacă UE va decide să anuleze obligativitatea vizelor de călătorie pentru aceste ţări. Camino Mortera-Martinez, de la think-tank-ul „Centrul pentru Reformă Europeană” din Bruxelles nu are o părere prea bună în legătură cu noile măsuri. „Ar fi o taxă dăunătoare pentru mediul de afaceri britanic”, a declarat ea pentru „The Guardian”.

Sistem complex de control

„Etias” este doar una din măsurile prevăzute de Comisia Europeană în cadrul unei iniţiative mai ample de securizare a frontierelor externe, după atacurile teroriste şi valurile migraţioniste din ultimul an. La baza noului plan de securizare a graniţelor UE se va afla un sistem de colectare a datelor tuturor cetăţenilor extracomunitari care tranzitează Uniunea. Reţeaua se va numi „EES” şi va fi finalizată până la sfârşitul acestui an. În prezent se pun la punct detaliile tehnice de funcţionare.

Citeşte şi Preşedintele Parlamentului European: Marea Britanie trebuie să părăsească UE înaintea scrutinului europarlamentar din 2019

Începând cu anul 2020, fiecare intrare şi ieşire din UE va fi stocată într-o bază de date. Simultan, va fi controlată astfel valabilitatea permiselor şi vizelor de călătorie. Va fi modificată şi verificarea de date prin aşa-numitul „Schengen-Informations-System” (SIS), care cuprinde informaţii despre posibili atentatori terorişti.

Se va pune punct existenţei mai multor baze de date similare la nivel comunitar, a dat asigurări comisarul european pentru Migraţie, Dimitris Avramopoulos, într-un discurs în Parlamentul European din Strasbourg. „Noile sisteme vor ajuta la securizarea graniţelor Europei. Un alt pas concret este consolidarea poliţiei europene Europol, ceea ce va ajuta la eficientizarea schimbului de informaţii şi a descoperirii documentelor de călătorie false”, a spus Avramopoulos. Datele privind intrările şi ieşirile din UE vor fi păstrate timp de cinci ani, după care vor fi şterse. Iniţiativa este deja criticată dur de activiştii pentru protecţia datelor.

Experţii de securitate ai Comisiei Europene arată însă că actualele reguli Schengen nu presupun strângerea sistematică a datelor cetăţenilor extracomunitari care tranzitează Uniunea. „La graniţe, funcţionarii verifică doar valabilitatea paşapoartelor şi vizelor prin metode optice. Nu se face şi o corelare regulată a datelor cu cele din Visa-Informations-System sau din Schengen-Informations-System”, a declarat un diplomat european.

Excepţie: cetăţenii UE nu vor fi înregistraţi

După atentatele teroriste din Franţa de anul trecut, miniştrii de Interne francez şi german deciseseră în decembrie 2015 să reintroducă controale sistematice şi pentru cetăţenii comunitari. Posesorii de paşapoarte europene pot trece frontierele externe ale UE prin controlul simplu al documentelor de identitate, fără a fi nevoie de vreo înregistrare. În acest fel, de exemplu, nu se poate verifica de câte ori pleacă spre Siria şi revine înapoi în UE un jihadist radicalizat cu paşaport european. Acest deficit de securitate ar urma să fie anulat. Dar iniţiativa celor doi miniştri va fi foarte greu de impus din punct de vedere politic. Actualele reguli Schengen interzic clar colectarea şi verificarea datelor cetăţenilor comunitari la frontierele externe ale UE. Cu toate acestea, în anumite puncte de trecere a frontierelor externe, şi cetăţenii UE se vor supune unor controale automatizate, prin citirea datelor biometrice din paşapoartele lor şi compararea acestora cu feţele călătorilor comunitari. Datele lor nu vor fi însă salvate, cum va fi cazul cu cetăţenii extracomunitari.

Vor mai trece încă minim patru ani până când toate aceste sisteme vor deveni total operaţionale, cu instalarea scanerelor şi conectarea bazelor de date. „Avem nevoie de o coordonare mai bună între statele membre şi Bruxelles”, crede vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. „Trebuie să realizăm că într-o lume mobilă nu avem alte şanse de sporire a securităţii noastre comune.” Comisia mai crede că noile controale, scanere şi proceduri de înregistrare vor mai avea un efect benefic: intimidarea posibililor imigranţi ilegali.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Florin Prunea, amendat de Pro TV pentru dezvăluirile despre Desafio? Cum a reacționat fostul fotbalist
Capital.ro
Reguli la bloc în 2025. Documentul pentru întreținere care provoacă dispute cu asociația de proprietari. Termenul este 60 de zile
Playtech.ro
Cât va costa impozitul pentru un apartament de 50, 75 sau 90 de mp în Bucureşti: lista sumelor din 2026
Adevarul
Raportul CSAT despre anularea alegerilor din 2024 ajunge în Parlament. Ce spune despre Rusia și campania lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Jurnalista Simona Popescu s-a stins din viață! Aceasta a pierdut lupta cu o boală nemiloasă, la doar 59 de ani
iamsport.ro
Reacție furioasă în emisiunea lui Radu Naum: ”Avem nevoie de un Recorder în fotbalul românesc”
MediaFlux
Pensionarii din România care vor primi bani în plus de anul viitor. Ministrul Muncii, Florin Manole, a confirmat
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde