UE îi cere lui Putin să nu întrerupă livrările de gaze naturale spre Europa

Uniunea Europeană i-a cerut miercuri preşedintelui rus Vladimir Putin să-şi respecte angajamentul vizând continuarea livrările de gaze naturale spre Europa, în condiţiile în care Moscova ameninţă să întrerupă livrările spre Ucraina în data de 3 iunie, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Romania TV
21 mai 2014, 12:34
UE îi cere lui Putin să nu întrerupă livrările de gaze naturale spre Europa

Grupul rus Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei şi jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina. Anul trecut, grupul rus a livrat Europei o cantitate de 162,7 miliarde de metri cubi via Ucraina, Belarus şi Turcia.

‘Atâta timp cât continuă discuţiile în trei, între Rusia, Ucraina şi UE, livrările de gaze naturale nu trebuie întrerupte. Contez pe Rusia să-şi menţină angajamentul‘, se arată într-o scrisoare trimisă lui Vladimir Putin de preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso.

‘Este imperativ ca toate părţile implicate să se angajeze în mod constructiv în acest proces şi să ajungă la un acord cu privire la un preţ care reflectă condiţiile de pe piaţă’, adaugă Barroso.

În scrisoarea sa, preşedintele Comisiei Europene pledează, de asemenea, pentru o ‘soluţie structurală’. Această soluţie ar urma să se bazeze în special pe transparenţă în domeniul stocării şi tranzitului gazelor naturale prin Ucraina, graţie unei mai bune cooperări între operatori precum şi construirea de staţii de măsurare la frontiera dintre Rusia şi Ucraina.

‘Uniunea Europeană este gata să furnizeze datele cu privire la fluxurile de gaze care provin din Ucraina’ a spus Barroso, care a făcut un apel către autorităţile de la Moscova şi Kiev să facă acelaşi lucru cu privire la tranzitul gazelor naturale. UE se aşteaptă ca toate părţile să rămână ‘parteneri fiabili şi responsabili’, lucru care este în interesul lor, a mai spus Barroso.

La mijlocul acestei luni Vladimir Putin a trimis o scrisoare liderilor europeni în care precizează că Rusia nu a primit nicio propunere concretă din partea UE vizând plata datoriilor acumulate de Ucraina pentru gazele naturale livrate de Rusia. Atunci Putin a ameninţat că va opri livrările către Ucraina începând cu data de 1 iunie, ceea ce ar avea drept consecinţe întreruperea livrărilor de gaze destinate ţărilor europene şi care trec prin Ucraina.

O reuniune la nivel ministerial între Ucraina, Rusia şi Uniunea Europeană pentru a rezolva conflictul dintre Kiev şi Moscova pe tema gazelor naturale a avut loc în data de 2 mai la Varşovia, fără a se ajunge însă la un acord. O nouă reuniune ar urma să aibă loc în data de 26 mai la Berlin, potrivit Comisarului european pentru Energie, Gunther Oettinger.

La rândul său grupul rus Gazprom a avertizat Kievul că va suspenda aprovizionarea cu gaze naturale în data de 3 iunie dacă Ucraina nu achită o factură de 1,66 miliarde de dolari. Această ameninţare a dat naştere la îngrijorări cu privire la riscul ca această întrerupere să nu afecteze şi livrările spre Uniunea Europeană.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Dumitru Dragomir aruncă bomba: „Mihai Stoica poate să se ducă la Rapid. Șucu e o savarină pe lângă Gigi Becali!”
Capital.ro
Puțini români știu ce rol are acest buton din tabloul electric. Verificarea lui poate preveni o tragedie
Playtech.ro
Sensul giratoriu, explicat pe înțelesul tuturor. Când ai prioritate și când trebuie să cedezi trecerea. Video
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat motivul pentru care femeia din Galați și-a pierdut viața la doar 10 minute după ce a plecat din spital: „Mama ta este sănătoasă tun”
iamsport.ro
Șocant! Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: 'Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă'
MediaFlux
Lista orașelor din România care vor dispărea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România