UE va restitui Greciei 35 milioane euro, după ce a amendat eronat ţara în urmă cu mai mulţi ani

Finanţele publice ale statului elen au primit un mic sprijin din partea Uniunii Europene (UE), scrie cotidianul Kathimerini, după ce executivul comunitar a anunţat că va înapoia Greciei 35 de milioane de euro, reprezentând o amendă aplicată eronat în privinţa plăţii de subvenţii pentru agricultură.
Romania TV
16 feb. 2012, 15:24
UE va restitui Greciei 35 milioane euro, după ce a amendat eronat ţara în urmă cu mai mulţi ani

Anunţul Comisiei urmează unei decizii a justiţiei europene, care a anulat parţial amenzi impuse în 2005 în privinţa unor nereguli în sistemul de plăţi pentru agricultură din Grecia.

Grecia se află în negocieri cu statele din zona euro pentru un pachet de ajutor financiar în valoare de 130 de miliarde de euro, iar partenerii europeni impun statului elen măsuri dure de austeritate, inclusiv reduceri puternice ale cheltuielilor bugetare.

Comisia a anunţat, joi, că are în derulare proceduri de recuperare a unor fonduri pentru sectorul agricol de 115 milioane de euro. Circa jumătate din această sumă a fost recuperată deja de la statele membre.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT