Ultimii 7 ani au fost cei mai călduroşi din istoria măsurătorilor. Românii se pregătesc de iarnă grea

Anul 2021, la fel ca şi anii 2015 şi 2018, s-a numărat printre anii cei mai puţin călduroşi din aceşti ultimi şapte ani, conform datelor prezentate luni de serviciul Copernicus.
Alina Costache
10 ian. 2022, 19:44
Ultimii 7 ani au fost cei mai călduroşi din istoria măsurătorilor. Românii se pregătesc de iarnă grea

Este iarnă în deşert, dar ultimii şapte ani au fost cei mai călduroşi din istoria măsurătorilor meteorologice, conform serviciului Copernicus privind schimbările climatice, transmite luni DPA.

Anul 2021, la fel ca şi anii 2015 şi 2018, s-a numărat printre anii cei mai puţin călduroşi din aceşti ultimi şapte ani, conform datelor prezentate luni de serviciul Copernicus.

Europa a înregistrat însă cea mai călduroasă vară din istoria măsurătorilor meteorologice – depăşind valorile înregistrate în verile anilor 2010 şi 2018 – şi atingând un record de temperatură de 48,8 grade Celsius, măsurat în Sicilia (cu 0,8 grade mai ridicat decât recordul precedent).

Facturile au sărit în aer. Mii de pensionari sunt disperaţi că veniturile nu acoperă nici jumătate din factură!

În plus, 2021 a fost marcat de evenimente meteorologice extreme – cum ar fi inundaţiile care au lovit puternic Belgia, Ţările de Jos şi Germania.

Pe coasta de vest a SUA şi în Canada, incendiile de vegetaţie au devastat arii extinse şi au afectat puternic calitatea aerului. „Anul 2021 a fost încă un an cu temperaturi extreme, cu cea mai fierbinte vară înregistrată în Europa, valuri de căldură în zona mediteraneană, ca să nu mai amintim de temperaturile ridicate fără precedent înregistrate în America de Nord”, a comentat directorul Copernicus, Carlo Buontempo.

Temperatura medie anuală din 2021 a fost cu 1,1 până la 1,2 grade mai mare decât în perioada preindustrială, conform datelor Copernicus.

Românii se pregătesc de iarnă. CNAIR: Suntem pregătiţi pentru sezonul de iarnă; avem stocurile necesare de sare, nisip, clorură de calciu

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere este pregătită să pentru sezonul de iarnă şi are stocurile necesare de materiale pentru curăţarea drumurilor, potrivit directorului general al companiei, Cristian Pistol.

Acesta a condus, luni, şedinţa comandamentului de iarnă, în urma căreia au fost analizate toate măsurile necesare pentru menţinerea circulaţiei în condiţii de siguranţă pe reţeaua naţională de drumuri şi autostrăzi, şi a cerut o comunicare operativă, atât între structurile CNAIR, cât şi către opinia publică, conform unui comunicat al CNAIR.

VORTEX POLAR. Vine iarna, când se anunţă ninsori abundente şi temperaturi siberiene în România
„Suntem pregătiţi pentru sezonul de iarnă. Avem stocurile necesare de sare, nisip, clorură de calciu, la care se adaugă mobilizarea în teren a utilajelor proprii. CNAIR a demonstrat că a înţeles valoarea prevenţiei şi pregătirii. Am încredere că vom trece cu bine peste această perioadă. Prioritatea noastră este protejarea vieţii cetăţenilor, pe lângă activitatea de întreţinere şi menţinere a fiabilităţii reţelei rutiere. Nu trebuie să punem în pericol viaţa cetăţenilor, motiv pentru care, în primul rând, trebuie să preîntâmpinăm situaţiile riscante şi să alocăm resursele necesare. Trebuie să transmitem opiniei publice că, în cazul în care vom fi nevoiţi să închidem sectoare de drumuri, această decizie va ţine cont de siguranţa cetăţenilor. Experienţa anilor trecuţi ne arată că, deşi au fost sectoare de drum pe care puteam să intervenim în continuare, viscolul, în special, reducea atât de mult vizibilitatea, încât deplasarea ar fi pus în pericol vieţile participanţilor la trafic. Din aceste motive, a fost nevoie să închidem circulaţia până când fenomenele meteo au încetat, fiindcă intervenţiile, în anumite condiţii, nu-şi mai ating scopul”, a explicat directorul CNAIR.

Alertă meteo. ANM anunţă zile de ger, ninsori şi vânt intens în România. Temperaturile vor scădea până la minus 17 grade. Ninsori şi la Bucureşti
El a adăugat că un alt fenomen, care obligă la închiderea anumitor porţiuni ale reţelei rutiere, este freezing rain, ploaie îngheţată, situaţie în care materialele antiderapante nu mai sunt eficiente. Ca atare, se închide respectivul sector de drum, până când fenomenul se opreşte şi pot fi reluate intervenţiile, astfel încât circulaţia să fie deschisă în condiţii de siguranţă.

„Vreau să transmit şoferilor că, dacă văd utilajele CNAIR acţionând pe porţiuni de drum închise, nu înseamnă că pe acolo pot circula şi ei cu propriile vehicule, acestea neavând caracteristicile specifice utilajelor de deszăpezire”, a mai spus Cristian Pistol.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
"Regele TikTok-ului", dezbrăcat în plină stradă! Alin Borcan a purtat doar o pereche de bikini
Fanatik.ro
„Trăia dintr-un salariu de mizerie!”. Nadia Comăneci, „forțată” de regimul comunist să fugă în America înainte de Revoluție
Capital.ro
Atenție pentru proprietarii de apartamente! Reguli la întreținere 2026. Românii care stau la bloc trebuie să verifice
Playtech.ro
Cum verifici dacă ai bani nerevendicați de la stat. Sumele pe care mulți români uită să le ceară
Adevarul
Pensie record: o femeie care a lucrat 61 de ani primește 9.700 euro pe lună
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață Marin Andrei, fostul portar care a scris istorie pentru Steaua, Dinamo și Rapid!
iamsport.ro
Antrenorul-teroare din Superliga. Golgheterul l-a sunat pe patron: ”Mi-e frică. Decât să scap singur cu portarul, mai bine nu mai joc”
MediaFlux
ANAF extinde controalele. Fiscul verifică toate tranzacțiile unei categorii de români
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi