ULUITOR: A condus maşina pe AUTOSTRADĂ cu BEBELUŞUL pe capotă

O tânără din Statele Unite, care fusee în vizită la un prieten al său unde fimase marijuana, a uitat bebeluşul  pe capota maşinii şi a mers astfel cu el pe autostradă.
Romania TV
16 apr. 2014, 19:00
ULUITOR: A condus maşina pe AUTOSTRADĂ cu BEBELUŞUL pe capotă

Femeia drogată, Catalina Clouser, în vârstă de 21 de ani, nu ş-a mai adus aminte de copil şi a plecat de la prietenul său cu micuţul în scaunul special pentru transportul cu maşina, pus pe capotă. A ieşit aşa pe autostradă.

A condus vreo 20 de kilometri în drum spre casă, înainte de a-şi da seama că micuţul în vârstă de 2 luni nu se afla în maşină. S-a întors din drum, ca să îl caute, dar a fost arestată.

Între timp, un „samaritean” descoperise copilul prins în scaunul său de maşină, în mijlocul autostrăzii şi, în mod miraculos, acesta scăpase nevătămat, scrie mirror.co.uk.

Catalina a scăpat şi ea de pedeapsa cu închisoarea. În schimb, judecătorii i-au dat o pedeapsă de 16 ani de supraveghere condiţionată, după ce femeia a recunoscut că este vinovată că a pus în pericol viaţa bebeluşului său şi că a condus sub influenţa drogurilor. Ea avea 19 ani când s-au petrecut faptele, în 2012.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Câți bani economisește Gigi Becali după ce dă afară 6 jucători de la FCSB. Toți au salarii mari!
Capital.ro
Condiții obligatorii pentru românii care vor să monteze un aer condiționat pe fațada blocului. Ce aprobări sunt necesare
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT