UMF Iaşi, prima universitate românească de medicină cotată la nivel mondial în The Times Higher Education

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) ''Grigore T. Popa'' din Iași este prima instituție de învățământ superior de profil din România cotată în The Times Higher Education World University Rankings, au informat vineri reprezentanții universității.
Alina Costache
08 sept. 2017, 12:05
UMF Iaşi, prima universitate românească de medicină cotată la nivel mondial în The Times Higher Education

Rectorul UMF Iași, Viorel Scripcariu, a declarat, într-o conferință de presă, că la indicatorul vizibilitate academică la nivel internațional, UMF Iași se situează pe primul loc în țară și pe locul 428 la nivelul universităților de profil din lume.

„Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Grigore T. Popa’ Iași este singura instituție de învățământ medical românesc cotată în topul realizat de The Times Higher Education World University Rankings 2017-2018, dat publicității pe 5 septembrie. Din România, doar cinci instituții au intrat în acest top al celor 1.000 de universități de elită din lume: Universitatea ‘Babeș-Bolyai’ Cluj — Napoca, 601-800, Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ Iași, 801-1.000, Universitatea București 801-1.000, Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Grigore T. Popa’ Iași (801-1000) și Universitatea de Vest Timișoara (801-1000). Trebuie menționat că în această ediție, a 13-a, a topului The Times Higher Education, UMF Iași înregistrează încă o premieră: este prima dată când o universitate de medicină din România intră în această prestigioasă clasificare mondială”, a declarat rectorul UMF Iași, potrivit Agerpres.

La rândul său, prorectorul Adrian Covic a spus că dintre cele 20.000 de instituții de învățământ superior din lume, doar 1.000 de universități din 77 de țări au fost incluse în acest clasament.

„Au fost analizate aproape 62 de milioane de citări din 12.4 milioane de lucrări științifice de cercetare, din ultimii cinci ani, și răspunsurile a peste 20.000 de reprezentanți ai comunității academice internaționale din 140 de țări, cu privire la reputația academică a universităților. Datele de contact ale participanților la sondaj au fost extrase din baza de date Elsevier. Clasificarea evaluează universitățile sub aspectul următoarelor cinci dimensiuni: activitatea de predare, 30%, activitatea de cercetare 30%, impactul activităților de cercetare ca urmare a numărului de citări, 30%, activitatea internațională, 7,5%, și transferul de cunoștințe către mediul socio-economic, 2,5%. În cadrul acestora se regăsesc 13 indicatori de performanță, cu valoarea atribuită în clasificarea generală”, a declarat prorectorul UMF Iași.

Potrivit clasamentului, la indicatorul vizibilitate academică la nivel internațional, UMF Iași se situează pe primul loc în țară și pe locul 428 la nivel mondial, la transferul de cunoștințe către mediul socio-economic, pe locul doi, după Universitatea ‘Babeș-Bolyai’ din Cluj Napoca, iar la indicatorii predare și cercetare, pe locul patru între universitățile românești cotate în acest clasament. Indicatorul activitatea școlii doctorale situează UMF Iași pe locul 814 la nivel internațional.

„Ranking-ul universitar reprezintă instrumentul de evaluare a performanțelor academice și a vizibilității naționale și internaționale. Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Grigore T. Popa’ Iași a fost invitată să parcurgă sistemul The Times Higher Education pentru anul 2018, iar clasarea reprezintă un loc onorant, în acord cu eforturile pe care cadrele didactice și studenții le-au depus și le depun în activitatea didactică și de cercetare. Sunt convins că, în viitor, aceste eforturi vor duce la o clasare și mai bună a universității noastre”, a menționat rectorul UMF Iași, Viorel Scripcariu.

Citeşte şi Cinci universităţi din România în Top 1000 al celor mai bune din lume, pe 2018. Care este cea mai bună

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
România debutează în Liga Națiunilor: de ce fiecare punct cu Suedia, Polonia și Bosnia poate decide calificarea la EURO 2028
Capital.ro
Dacia Hipster ar putea ajunge în producție. Unde va fi construită mașina de peste 11.000 de euro
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Lista de miniștri din Guvernul Mureșan. Bătaie pe un minister fantomă. Neînțelegeri între USR și UDMR - SURSE
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Iosif Laurențiu, băiețelul de 4 ani care dispăruse în Bacău, a fost găsit fără viață în râul Trotuș
iamsport.ro
Ce emoții! Presa din Suedia scrie că România a avut probleme cu zborul spre Stockholm. Răzvan Marin: 'Totul este în regulă'
MediaFlux
Schimbare neașteptată la medic. Devin oficiale astrologia medicală și Feng Shui
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte