Un adolescent susţinător al Statului Islamic, găsit vinovat pentru planificarea unui atac la un concert al lui Justin Bieber

Un adolescent britanic a fost găsit vinovat luni de a fi planificat să intre cu o mașină într-o mulțime în capitala Țării Galilor, Cardiff, în timp ce un concert al lui Justin Bieber și un centru comercial se aflau pe o listă de posibile ținte pentru atacurile sale inspirate de Statul Islamic (SI), relatează Reuters.
Romania TV
27 nov. 2017, 19:37
Un adolescent susţinător al Statului Islamic, găsit vinovat pentru planificarea unui atac la un concert al lui Justin Bieber

Adolescentul de 17 ani, care nu poate fi numit din motive legale, a scris o „scrisoare de martiriu” în care afirmă că este „un soldat al Statului Islamic”. 
     
Poliția a găsit scrisoarea într-un rucsac în dormitorul său, conținând de asemenea un cuțit mare și un ciocan. 
     
Serviciul de Urmărire Penală al Coroanei (CPS) a declarat că el intenționa să comită un atac similar celui din apropierea parlamentului britanic în martie, când un bărbat a intrat cu camioneta în pietoni pe Podul Westminster din Londra înainte de a înjunghia un polițist. 
     
„Comportamentul acestui adolescent de-a lungul mai multor luni nu lasă nicio îndoială că el intenționa să ucidă cât mai mulți oameni posibil într-un atac ce amintește de incidentul de pe Westminster Bridge”, a declarat Sue Hemming, șefa serviciului CPS de contraterorism. 
     
„El a postat de asemenea conținut extremist online ce ar putea să îi încurajeze pe alții să comită acte teroriste și să descarce instrucțiuni despre modul cum pot comite atacuri de tip ‘lup singuratic'”, a adăugat ea. 
     
Atacul de pe Podul Westminster a fost unul dintre cele cinci atacuri majore în acest an pe care autoritățile britanice le tratează ca incidente teroriste. Cinci persoane, inclusiv polițistul și atacatorul, Khalid Masood, au murit în acest incident. 
     
CPS a mai declarat că elevul galez a postat propagandă a SI pe contul său de Instagram și parola sa de Instagram era „Truck Attack” (Atac cu camionul). El a cercetat posibile obiective, inclusiv Castelul din Cardiff, un teatru, o bibliotecă și un centru comercial, precum și concertul Bieber, ce a avut loc în iunie. 
     
Adolescentul a recunoscut că deținea cuțitul și ciocanul și că a scris scrisoarea, dar a negat că intenționa să facă rău cuiva. 
     
El va fi condamnat în ianuarie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT