Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Bacău. Operaţiunea de căutare cu elicopterul, oprită

Un avion s-a prăbuşit, luni, într-o zonă împădurită, în apropiere de Bacău. La faţa locului au fost mobilizate mai multe echipaje de ambulanţă şi poliţie.
Filip Stan
28 mart. 2022, 18:13
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Bacău. Operaţiunea de căutare cu elicopterul, oprită
foto: Facebook Pro Aviatia

Un avion s-a prăbuşit în apropiere de Bacău, în zona localităţii Buhoci. Elicopterul SMURD Iaşi, care a fost trimis pentru găsirea aparatului de zbor, a întrerupt căutările şi s-a întors la bază.

Coordonatorul SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a declarat că, după mai bine de două ore de căutări, echipajul elicopterului se reîntoarce la bază din cauza întunericului. Ea a precizat că nu se mai poate efectua căutarea aeriană cu acest tip de aparat de zbor.

„Pompierii băcăuani au fost solicitaţi să intervină în pădurea din zona localităţii Buhoci în urma unui apel care anunţă un posibil accident aviatic în care a fost implicat un aparat de zbor de mici dimensiuni. Spre locul indicat se deplasează o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o autospecială de descarcerare şi o autospecială SMURD”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, maiorul Andrei Grecu, potrivit Agerpres.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Păduraru, a precizat că pompierii au fost anunţaţi de reprezentanţii Romatsa de un posibil accident aviatic.

„În urmă cu circa 30 de minute, pompierii băcăuani au fost anunţaţi de Romatsa cu privire la faptul că s-a primit un mesaj de alertă de pe costumul unui pilot de avion ultrauşor, într-o zonă împădurită de la limita comunelor Buhoci şi Ungureni. În acest moment, poliţiştii efectuează căutări, împreună cu echipajele de pompieri”, a afirmat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspectorul principal Cătălina Păduraru, pentru sursa citată.

Citeşte şi: Putin i-a acordat liderului cecen Ramzan Kadîrov gradul de general locotentent. Cum înlocuieşte Kremlinul generalii ucişi în război

Ministerul Apărării Naționale a anunţat că nu este vorba despre o aeronavă militară.

„În legătură cu incidentul aviatic aflat în cercetare la Bacău, vă informez că NU este vorba despre o aeronavă militară”, a declarat purtătorul de cuvânt al MApN, General Constantin Spânu.

Un alt accident aviatic a avut loc sâmbătă, când un avion de acrobaţie s-a prăbuşit în comuna Târgşoru Vechi din Prahova. La bord se afla doar pilotul, care a fost declarat decedat.

Citeşte şi: Unde se va deplasa norul de fum din zona Cernobîl. Anunțul transmis de ANM!

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Dinamo l-a ofertat pe Ionuț Chirilă! Ce i-a transmis tehnicianul lui Andrei Nicolescu
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT