Un bărbat a murit, după ce a căzut de pe acoperişul unei biserici

Un bărbat în vârstă de 53 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut de pe acoperişul unei biserici din localitatea Răduleşti, comuna Vînători, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.
Romania TV
03 nov. 2018, 13:34
Un bărbat a murit, după ce a căzut de pe acoperişul unei biserici

„Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Bilieşti, a căzut de pe acoperişul bisericii din Răduleşti, comuna Vînători, şi a decedat la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, inspectorul principal Cătălina Murariu.

Acesta a fost preluat de ambulanţa care se îndrepta spre locul intervenţiei din maşina unor persoane care au încercat să îl transporte mai repede la UPU.

Martorii spun că bărbatul lucra la acoperişul bisericii.

Decesul său nu a fost raportat ca accident de muncă.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru moarte suspectă. Poliţiştii efectuează în continuare cercetări, în vederea stabilirii cu exactitate a celor întâmplate şi luării măsurilor legale ce se impun.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT