Succes medical: Un bărbat cu arsuri pe 95% din corp a supravieţuit cu ajutorul unei grefe de piele de la fratele său geamăn

Franck, de 33 de ani, care a suferit arsuri pe aproape întreaga suprafață a corpului (95%) și era condamnat să moară, a fost salvat datorită unei grefe de piele de la fratele său geamăn, o premieră potrivit medicilor francezi, relatează joi AFP.
Iulian Tudor
23 nov. 2017, 12:21
Succes medical: Un bărbat cu arsuri pe 95% din corp a supravieţuit cu ajutorul unei grefe de piele de la fratele său geamăn

„Este prima dată când se realizează o grefă de piele între gemeni pe 95% din corp”, a declarat pentru AFP profesorul Maurice Mimoun, șeful serviciului de chirurgie plastică și reconstrucție facială la spitalul Saint-Louis din Paris.

Mai există cazuri de arși care au primit grefe de piele de la gemeni adevărați sau homozigoți (provin din fecundarea unui singur ovul de către un singur spermatozoid — n.r.), dar nicio dată pe o asemenea suprafață a corpului, când șansele de supraviețuire sunt aproape nule.

Cazurile publicate până acum în lume mergeau de la 6 la 68% și se refereau la o suprafață a corpului de 45% în medie, potrivit chirurgului.

Avantajul este că această grefă de piele nu va fi niciodată respinsă, fără a necesita tratament imunosupresor întrucât gemenii adevărați au un capital genetic identic, potrivit medicilor.

La 27 septembrie 2016, Franck a fost internat în centrul specializat pentru arși din spitalul Saint-Louis din Paris.

Ars pe 95% din corp într-un accident de muncă, el avea șanse minime de supraviețuire. Bolnavul a fost preluat de profesorul Mimoun și de profesorul Alexandre Mebazaa în timp ce era anesteziat.

Dintr-o întâmplare norocoasă, medicii au aflat repede că bărbatul are un geamăn homozigot. Acceptând să-i doneze fratelui său pielea, Eric i-a salvat viața.

Prima grefă de piele, prelevată de la geamănul sănătos, a fost realizată la șapte zile de la internarea lui Franck în spital.

Cei doi frați sunt operați în același moment de două echipe de chirurgi și de anesteziști, pentru a realiza transferul imediat al pielii.

Procedeul este repetat în a 11-a și a 44-a zi pentru a asigura toată suprafața de piele necesară pacientului ars. În total, pacientul ars a suferit circa zece operații, incluzând grefe și intervenții pentru excizarea pielii arse, toxică pentru organism, notează prof. Mimoun.

Prelevările de piele de pe donator au fost realizate ridicând „fâșii mici” (de 5 până la 10 cm mărime) de pe craniu, care se cicatrizează foarte repede, în cel puțin o săptămână, precum și de pe fese și coapse, care se cicatrizează în circa zece zile.

Circa 45% din pielea obținută a fost întinsă de un dispozitiv pentru a obține „ceva ca o un ciorap fin”, întins apoi pe corpul celui ars. „Micile plăgi dintre fâșii se cicatrizează în zece zile”, a explicat chirurgul.

Donatorul nu va rămâne cu cicatrici. „El va rămâne poate cu o diferență de pigmentare”, a precizat medicul.

Utilizarea pielii unui donator decedat este ceva clasic la marii arși, dar aceasta este sistematic respinsă după câteva săptămâni și trebuie să fie înlocuită.

Pacientul a ieșit din centrul de arși al spitalului Saint-Louis la jumătatea lui februarie, la patru luni și jumătate după spitalizare. El a mers apoi la centrul de readaptare pentru marii arși Coubert până în luna iulie.

Astăzi, pacientul, care poate merge, s-a întors acasă și își continuă reeducarea zilnică într-un alt centru. „El locuiește acasă împreună cu soția, se poate ocupa de afacerile lui, chipul lui s-a recuperat bine, la fel și mâinile”, și-a exprimat satisfacția profesorul Mimoun.

Geamănul lui „se simte bine”. El este „super încântat că și-a ajutat fratele”, a mai spus chirurgul.

Procedeele de reparații chirugicale și de anestezie au avansat foarte mult și vor permite utilizarea unor tegumente inovatoare care se studiază în prezent în lume, potrivit acestor specialiști.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Are două viteze, încet și foarte încet, dar Hagi îl convoacă mereu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după CFR Cluj- U Craiova 0-0
Capital.ro
Ai lucrat cu jumătate de normă? Când un an de muncă part-time înseamnă un an la pensie și când se calculează diferit
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT