Un bulgar, europarlamentar din ÎNTÂMPLARE. Cum a fost POSIBIL aşa ceva

Tânărul bulgar Momcil Nenkov (27 de ani) ar putea să ajungă europarlamentar deşi nimeni nu-şi imaginase acest lucru până la numărarea buletinelor de vot.
Romania TV
26 mai 2014, 16:10
Un bulgar, europarlamentar din ÎNTÂMPLARE. Cum a fost POSIBIL aşa ceva

Un tânăr bulgar ar putea deveni europarlamentar dintr-o neînţelegere. Momcil Nenkov s-a aflat sub numărul 15 în lista de candidaţi a Partidului Socialist Bulgar şi, în mod normal, nu avea nici o şansă să fie ales în condiţiile în care Bulgaria va avea doar 17 reprezentanţi în Parlamentul European, iar Partidul Socialist nu a obţinut decât patru mandate.

Pentru prima dată însă, la aceste alegeri, în Bulgaria s-a introdus un sistem care îmbină votul proporţional şi cel majoritar. Fiecare buletin de vot la alegerile de duminică a conţinut lista partidelor şi candidaţilor independenţi. Numerele partidelor au fost înscrise într-un pătrat, iar cele ale candidaţilor într-un cerc.

Astfel alegătorii puteau să voteze nu numai cu formaţiunea preferată, ci şi candidaţii preferaţi de pe liste. Indiferent de ordinea din listă, candidatul care a primit cele mai multe voturi din toate voturile exprimate pentru partidul respectiv se clasează pe primul loc. Singura condiţie este ca respectivul candidat să depăşească pragul de 5% din voturi. În caz contrar se aplică ordinea stabilită preliminar. Astfel, chiar dacă un candidat se află pe ultimul loc pe listă, el poate să-l întreacă pe cel din fruntea listei în cazul în care strânge mai multe voturi decât acesta, dar nu mai puţin de 5%.

După tragerea la sorţi, Partidul Socialist Bulgar a fost înscris pe buletinele de vot sub numărul 15. Probabil din această cauză, o mare parte dintre alegători au bifat acest număr nu numai în coloana cu pătrate, dar şi în cea cu cerculeţe, votând astfel pentru candidatul Momcil Nenkov.

Acesta este cel mai tânăr candidat al socialiştilor şi este aproape necunoscut în Bulgaria, dar din cauza acestei greşeli comise de mai mulţi alegători a strâns, cel puţin în unele regiuni, mai multe voturi decât liderul socialiştilor Serghei Stanişev care a fost cap de listă. Trebuie aşteptate însă rezultatele finale care vor confirma dacă Nenkov a strâns suficiente voturi ca să plece la Parlamentul European în locul jurnalistei Dostena Lavergne care a ocupat locul cinci în lista socialistă şi urma să-l înlocuiască pe Stanişev care anunţase că va renunţa la mandatul de europarlamentar.

Sistemul care derutează

Dar nu numai Momcil Nenkov ar fi o surpriză în actualele alegeri europarlamentare. Acest sistem care se referă la votul preferenţial i-a jucat feste şi candidatei de top în listele pentru Parlamentul European, Meglena Kuneva, care a fost şi comisar european.

Astfel, conform noului sistem de vot, în locul lui Kuneva, ar veni Svetoslav Malinov, candidatul din partea Blocului Reformist, potrivit informaţiilor oferite presei bulgare de către Comisia Electorală Centrală, potrivit novinite.com.

Rezultatele parţiale ale Comisiei Electorale Centrale pe baza numărării a 97,5% din procesele verbale, arată că partidul conservator GERB a câştigat 30,47% din sufragii, în timp ce Partidul Socialist şi partenerul lui în alianţa de guvernare, formaţiunea etnicilor turci, au 19,05% şi, respectiv, 17,14%. Prezenţa la urne s-a situat la un nivel de aproximativ 35%.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT