Un candidat Pro România la europarlamentare a trecut la PSD

Cătălin Olteanu, candidat pe lista Pro România la europarlamentare pe locul 24, s-a înscris în PSD, a anunțat joi filiala PSD Dâmboviţa, potrivit gazetadambovitei.ro.
Romania TV
16 mai 2019, 14:15
Un candidat Pro România la europarlamentare a trecut la PSD

Organizaţia PSD Dâmboviţa a anunţat că, începându cu data de 16 mai, Cătălin Olteanu a părăsit Pro România, partidul condus de Victor Ponta, pentru a se alătura echipei PSD Dâmboviţa.

„Decizia domnului Olteanu vine în contextul în care acesta nu se mai regăsea în modelul de politică practicat de Pro România, o politică bazată mai degrabă pe atacuri la persoană și mai puțin pe soluții reale pentru România în Uniunea Europeană”, se arată în comunicatul organizaţiei PSD Dâmboviţa.

„Am intrat în politică pentru că doresc să schimb în bine viața românilor, am intrat în politică din patriotism și pentru că întotdeauna am știut că România merită mai mult în Uniunea Europeană. Am descoperit că, din nefericire, platforma Pro România nu este un loc în care să duc la îndeplinire aceste obiective. De aceea, mă alătur, astăzi, organizației PSD Dâmbovița. Am descoperit aici tipul de mentalitate pe care îl caut în politică și o echipă de oameni puternici și uniți care vor să pună umărul la destinul României în Uniunea Europeană”, a declarat Cătălin Olteanu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT