Un cerşetor a fost ridicat de poliţie, dar agenţilor nu le-a venit să creadă ce au găsit asupra lui

Un bărbat care apela la mila cetățenilor și turiștilor din Alba Iulia a fost ridicat din stradă de polițiști. Mare le-a fost mirarea când au aflat cine este cerşetorul de fapt şi ce avea asupra lui.
Mircea Filipescu
16 aug. 2023, 11:40
Un cerşetor a fost ridicat de poliţie, dar agenţilor nu le-a venit să creadă ce au găsit asupra lui

Potrivit presei locale, individul făcea apel la mila trecătorilor şi cerșea în zona Parcului Unirii sau a Catedralei din Alba Iulia.

El se folosea de mai multe mesaje lacrimogene prin care cerea ajutor pe motiv că a crescut la o casă de copii din Sibiu, altul în care era scris că a fost la un orfelinat din Timișoara, sau că i-a fost distrusă casa într-un incendiu.

Pentru a fi şi mai credibil în ochii turiștilor şi a trecătorilor, individul şi-a bandajat şi una din mâini.

Planul lui a eșuat în momentul în care a intrat  ieri în vizorul Poliţiei, care a dispus verificări, potrivit Ziaruldeiasi.

Adus la secţie, poliţiştii au constatat că tânărul nu prezenta nicio rană la mână şi avea asupra sa un smartphone Samsung S23 Ultra, un telefon scump, care valorează mai mult de 5.000 de lei.

Citeşte şi: Crimă șocantă la Iași. Și-a omorât iubita în prezența fiicei sale și a stat 24 de ore cu cadavrul ei în pat

Mai mult, urmare cercetărilor s-a constatat că bărbatul ar fi câștigat peste 7.000 de lei la un casino din oraș. Şi chiar dacă dispunea de finanțe se pare că nu este prima dată când bărbatul apelează la cerșit.

Potrivit reprezentaților primăriei, acesta a mai fost prins și în 2022 la Alba Iulia. În primăvara anului trecut avea asupra sa 700 de lei, notează alba24.ro

Tot reperat de poliția locală a fost și în primăvara anului 2023: atunci asupra sa au fost găsiți în jur de 150 de lei.

De data aceasta tânărul nu avea bani asupra sa, au mai precizat reprezentații primăriei din Alba Iulia.

Citeşte şi: VIDEO Bătaie ca-n Şapte Păcate, pe plaja din Costineşti, între poliţişti şi mai mulţi scandalagii. Godină publică imaginile şi îşi apără colegii

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT