Un copil A CĂZUT în GOL de la etajul IV. Băiatul era singur acasă cu fratele lui de doi ani

Un băieţel de 5 ani şi opt luni a ajuns, miercuri, la secţia Reanimare a Spitalului Clinic de Copii Sf. Ioan din Galaţi, după ce a căzut de la etajul IV al blocului în care locuia.
Romania TV
31 iul. 2013, 13:53
Un copil A CĂZUT în GOL de la etajul IV. Băiatul era singur acasă cu fratele lui de doi ani

„Băieţelul a suferit un traumatism de membre inferioare şi facial. Este în afara oricărui pericol, dar este internat la secţia de reanimare pentru a-i supraveghea funcţiile vitale”, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, Ginel Baciu.

Victima se afla împreună cu fratele lui de doi ani, când s-a urcat pe un scaun şi se uita pe fereastra bucătăriei apartamentului situat la etajul patru. Băiatul mai mic a vrut să se urce şi el pe acelaşi scaun, dar fratele mai mare s-a dezechilibrat şi a căzut în gol de la 12 metri. Cei doi erau singuri acasă, părinţii fiind în divorţ.

Potrivit Agerpres, ancheta Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi cea a Poliţiei urmează să stabilească gradul de vinovăţie al părinţilor.

Citeşte şi: A supravieţuit miraculos după ce a căzut într-o ţepuşă care i-a perforat mai multe organe VIDEO

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT