Un copil cu autism i-a scris lui Simion, după derapajul grav al acestuia. ”Îmi pare rău că tu nu ai niciuna din aceste calități”

Un copil de 12 ani cu autism i-a scris lui George Simion, după derapajul prin care liderul AUR l-a etichetat drept ”autist” pe Nicușor Dan, adversarul său din turul 2 al prezidențialelor.
Irina Dumitrescu
16 mai 2025, 09:13
Un copil cu autism i-a scris lui Simion, după derapajul grav al acestuia. ”Îmi pare rău că tu nu ai niciuna din aceste calități”

George Simion i-a spus joi, la Bruxelles, unui jurnalist român care îi ceruse o declaraţie că ”aveţi un candidat pe care îl susţineţi, e autist, săracu’!”, cu referire la Nicuşor Dan.

Derapajul grav al liderului AUR fost urmat de reacții dure la adresa acestuia, chiar dacă Simion și-a cerut scuze pentru termenul folosit.

Printre cei care au taxat ieșirea în decor a lui Simion se numără și un copil de 12 ani cu autism. Este din Sighetu-Marmației, Maramureș, și a simțit nevoia să-i transmită liderului AUR ”câteva lucruri” despre el, printre care acelea că nu minte, nu vorbește urât, nu râde de alți copii și îi iubește din suflet pe toți cei din jurul lui.

”Îți spun câteva lucruri despre mine:
– Nu mint niciodată pentru că nu știu să mint!
– Sunt foarte iubăreț și iubesc din suflet pe toți cei din jurul meu!
– Împreună cu tati am făcut peste 20 de acțiuni de caritate!
– Din alocația mea donez lunar 2 euro către Bikers for Humanity România.
– Nu vorbesc urât și sunt foarte politicos!
– Mereu sunt punctual și nu am nicio absență la școală!
– Nu râd de alți copii, toți sunt prietenii mei!”, i-a transmis băiețelul lui George Simion, printr-o scrisoare postată pe Facebook.

În finalul scrisorii, copilul îi transmite lui Simion părerea de rău că acesta nu are ”niciuna din aceste calități”.

”Îmi pare rău că tu nu ai niciuna din aceste calități (că nu ai cum) și prin urmare l-am rugat pe tati să nu te voteze!”, încheie Marian, potrivit sibiu100.

Scrisoarea copilului de 12 ani din Sighetu Marmației a fost publicată pe Facebbok de tatăl său și s-a viralizat rapid.

Citește și George Simion s-a făcut de râs într-o emisiune televizată din Franța: „Nous voulons…o încetare a focului”. Liderul AUR s-a luat la ceartă cu francezii: „Orașele franceze sunt murdare, periculoase și fără Dumnezeu” VIDEO

Organizațiile românilor cu autism, despre declarația lui Simion: Act intenționat de discriminare, instigare la ură și denigrare 

Organizațiilor care îi reprezintă pe românii cu autism au condamnat declarația lui George Simion, subliniind că aceasta reprezintă o recidivă.

”Denunțăm public și fără rezerve declarațiile profund discriminatorii ale domnului George Simion, lider de partid și candidat la funcția de președinte al României la adresa persoanelor cu autism.  În 8 mai 2025 i-am adresat dlui Simion o scrisoare deschisă în care l-am atenționat cu privire la acest limbaj discriminatoriu și la efectele lui pentru persoanele care au într-adevăr acest diagnostic. Nu am primit niciun răspuns, iar astăzi (joi- n.r.) dl. Simion a recidivat în aceste declarații.

Un astfel de limbaj stigmatizant este inacceptabil și nu are loc, sub nicio formă, în spațiul public sau politic din România. Considerăm ignorarea apelului nostru și repetarea declarației ca fiind un act intenționat de discriminare, instigare la ură și denigrare la adresa a un milion de români cu dizabilități”, au transmis Rețeaua Organizațiilor în Tulburare de Spectru Autist și Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale.

Adversarul lui George Simion din turul 2 al prezidențialelor a calificat drept inacceptabil derapajul lui Simion.

”Este intolerabil să jignești sute de mii de copii și adulți cu tulburări de spectru autist din România. Familiile din România care au un copil cu nevoi speciale se zbat pentru o viață firească într-un stat care doar umilește.

Să vrei să fii președinte și să spui ‘autist’ ca pe o injurie este inacceptabil. Condamn cu fermitate acest mesaj lipsit de umanitate, nedemn nu doar pentru campania electorală, ci pentru orice om decent și cu înțelegere față de semenii săi”, a spus Nicușor Dan.

Citește și Alegeri prezidențiale 2025. Au fost tipărite 19,7 milioane de buletine de vot pentru secțiile din țară și 3,6 pentru diaspora. Ce îi sfătuiește AEP pe alegători, pentru a se proteja contra dezinformărilor ce le pot influenţa opţiunile electorale

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Destinația de vacanță în care au ajuns Andreea Bălan și Victor Cornea după nuntă. A fascinat-o pe artistă
Capital.ro
Capcana permisului de conducere românesc în Spania. Românilor cu rezidență de peste 6 luni li se poate imobiliza mașina
Playtech.ro
Cum au dispărut 15.000 de lei din telefonul unui client urcat într-un taxi din București. Ce trebuie să faci imediat dacă păţeşti aşa ceva
Adevarul
Scenariul „Eugen Tomac premier” - O mișcare de compromis cu risc în Parlament. Analiștii avertizează: Are legătură cu frica de anticipate
wowbiz.ro
El este băiețelul de 4 ani ucis de un câine de pază! Martorii fac declarații șocante despre tragedie: „L-a văzut pe cameră”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a ieșit la iveală după tragedia din Buzău, unde Teo a fost mușcat de un câine. Familia acuză proprietarul stânei de mușamalizare: „Acel câine ar fi fost dezlegat”
iamsport.ro
”Mâine pleci acasă!”. L-a sfidat în față pe Gică Hagi, iar ”Regele” s-a înfuriat: ”E prima oară în cariera mea!”
MediaFlux
Putin va fi dat jos de la putere. Gruparea secretă care pregătește revoluția în Rusia
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi