Un deţinut român, cu handicap, agresat în închisoare, despăgubit de CEDO. Câţi bani a primit

Un deţinut român condamnat la 20 de ani de închisoare pentru jaf armat soldat cu moartea victimei, diagnosticat din copilărie cu oligofrenie, va fi despăgubit cu 24.000 de euro, pentru condiţiile de detenţie şi agresiunile la care a fost supus de alţi deţinuţi, a decis, marţi, CEDO.
Romania TV
02 oct. 2013, 12:09
Un deţinut român, cu handicap, agresat în închisoare, despăgubit de CEDO. Câţi bani a primit

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a fost sesizată de Nicolae Ţicu, născut în 1973, în prezent închis la Penitenciarul Bacău.

În copilărie, acesta a fost diagnosticat cu oligofrenie, boală din cauza căreia n-a urmat niciodată vreo şcoală, fiind analfabet. El a trăit cu părinţii săi, până în 2003, când a fost arestat pentru participarea la un jaf armat soldat cu moartea victimei.

În urma expertizei psihiatrice efectuate în cursul urmăririi penale, s-a ajuns la concluzia că reclamantul avea capacităţi intelectuale extrem de reduse, dar îşi dădea seama de faptele sale şi de consecinţele acestora.

În 2004, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi în prezenţa avocatului său, numit din oficiu, Ţicu a renunţat la recursul formulat la decizia Tribunalului Neamţ, care l-a condamnat în primă instanţă la 20 de ani de închisoare. În 2009, el a cerut reviziuirea deciziei tribunalului, pe motiv că această instanţă nu a luat în considerare în mod adecvat care era starea sa mentală când a participat la comiterea infracţiunii, însă Tribunalul Neamţ i-a respins cererea, pe motiv că fusese deja efectuată o expertiză psihiatrică.

Reclamantul a fost închis la Bacău, Jilava, Iaşi şi Giurgiu. El s-a plâns de condiţiile de detenţie, precum şi de faptul că a fost agresat de alţi deţinuţi. Plângerile sale, însoţite de constatarea urmelor agresiunii de către un medic, nu au fost însă luate în considerare de procurori.

Totodată, reclamantul a fost spitalizat de cel puţin 13 ori în spitalele din penitenciare, din cauza tulburărilor psihice, după ce a înghiţit o cantitate mare de pastile, dar şi pentru tratarea unor afecţiuni intestinale, infecţii şi a unui braţ fracturat.

În 2007, a fost supus unor analize endocrinologice, genetice şi neurologice, care au revelat că reclamantul suferea, pe lângă oligofrenie, de o boală genetică, Sindromul Klinefelter, care îi agravase retardul mental şi fizic.

CEDO a hotărât marţi că statul român a încălcat în acest caz articolul 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care interzice tortura şi tratamentele inumane sau degradante, şi a dispus ca acesta să îi plătească reclamantului suma de 24.000 de euro cu titlul de prejudiciu moral şi cea de 350 de euro pentru cheltuielile de judecată.

Decizia a fost luată de o cameră inferioară a CEDO, oricare dintre părţi putând cere în termen de trei luni rejudecarea de către Marea Cameră.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
De ce Hagi l-a ales pe Eissat în locul lui Bancu. Ce s-a întâmplat înainte de România – Polonia. Exclusiv
Capital.ro
Românii care au lucrat în străinătate pot primi pensie pentru anii cotizați. Cum se stabilesc drepturile și cine plătește banii
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu accepți moștenirea în termen de un an. Situațiile în care poți pierde dreptul la succesiune
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Poprire pe conturi și locuințe. Cum găsește ANAF românii de rea credință
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România