Un elev de liceu, SECHESTRAT şi TÂLHĂRIT de colegi într-o scară de bloc

Doi elevi de la Liceul cu Program Sportiv "N. Rotaru" din Constanţa sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, după ce au luat un coleg din curtea şcolii, l-au dus într-o scară de bloc şi apoi, sub ameninţarea cu bătaia, i-au luat un telefon mobil.
Filip Stan
09 oct. 2013, 16:06
Un elev de liceu, SECHESTRAT şi TÂLHĂRIT de colegi într-o scară de bloc

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Școlar Judeţean Constanţa, incidentul a avut loc luni, 7 octombrie, după terminarea orelor de curs, când cei doi elevi, unul de de clasa a IX-a şi celălalt de clasa a X-a, l-au ameninţat pe colegul lor din clasa a X-a cu un box metalic şi l-au silit să urce într-un autobuz cu care au mers într-un alt cartier al Constanţei, scrie Mediafax.

Ajunşi pe Aleea Egretei din municipiu ei l-au forţat pe colegul lor să intre în scara unui bloc, iar apoi, ameninţându-l că-l vor lovi cu boxul metalic, i-au luat telefonul mobil (Samsung Galaxy S3), în valoare de 1.800 de lei.

Părinţii elevului păgubit au sesizat, marţi, conducerea unităţii şcolare, care, împreună cu poliţiştii, i-au identificat pe elevii care au săvârşit fapta. Aceştia vânduseră deja telefonul mobil, dar oamenii legii l-au recuperat de la cumpărător şi l-au predat proprietarului de drept.

Cazul a fost preluat de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, care au dispus începerea urmăririi penale împotriva celor doi adolescenţi. Cel mai mare dintre ei a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca miercuri să fie prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă, celălalt elev fiind cercetat în stare de libertate.

Conducerea Liceului sportiv „N. Rotaru” a anunţat Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa despre comiterea faptei şi a precizat că se va lua o decizie în acest caz, în cadrul comisiei de disciplină, după ce anchetatorii vor termina cercetările şi în funcţie de decizia instanţei.

Citeşte şi Mai mulţi elevi, TERORIZAŢI de un tânăr care îi ameninţa cu cuţitul la şcoală VIDEO

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Fotbalistul acuzat că bea apa din ghivece și florării, surprins de ce a găsit în România: „Nu mă așteptam la asta”
Capital.ro
Locuiești la bloc? 10 reguli pe care mulți proprietari le înțeleg greșit și ajung să plătească mai mult.Ce spune legea
Playtech.ro
De ce apar mucegaiul și condensul chiar și vara. Greșeala pe care o fac mulți când folosesc aerul condiționat
Adevarul
„Românii au ajuns să meargă la supermarket ca la muzeu”. Consumul scade de șase luni
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Horoscopul lunii august. Cine renaște după jumătatea acestei luni și cine trebuie să lase trecutul în urmă pentru a avea noroc
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat