Un europarlamentar român lucrează la strategia UE privind educația digitală

Ce îi așteaptă pe elevi de la toamnă și cum va arăta școala în noile condiții impuse de epidemie? Și la București, și la Bruxelles se discută planuri și se fac simulări. Un român e implicat direct în stategiile prin care UE încearcă să adapteze învățământul la noile cerințe digitale impuse de coronavirus.
Romania TV
29 iul. 2020, 15:07
Un europarlamentar român lucrează la strategia UE privind educația digitală

Reprezentanții Guvernului vorbesc tot mai des despre scenariul învățământului hibrid, în care o parte dintre elevi vor merge la școală, iar alții vor învăța online, prin rotație. Dar subiectul este de interes pentru întreaga Uniune Europeană, iar la Bruxelles se pregătesc strategii pentru educație în contextul pandemiei de coronavirus. România are ocazia de a contribui la elaborarea acestor strategii prin intermediul europarlamentarului Victor Negrescu, raportor al Parlamentului European privind construirea politicilor europene în domeniul educației digitale.

Eurodeputatul social-democrat a vorbit, recent, despre implicarea sa în acțiunile europene pe acest subiect, în cadrul unui bilanț al activității sale în Parlamentul European, prezentat pe o pagină de socializare. „Am preluat unul dintre rapoartele cele mai importante pe educație, referitor la construcția politicilor europene în materie de educație digitală și sper ca în toamnă să avem inclusiv o dezbatere în plen și o rezoluție a legislativului european”, arată eurodeputatul român.
Negrescu amintește și de negocierile pe care le-a purtat cu reprezentanții Comisiei Europene pentru ca bani din Fondul European de Ajustare la Globalizare, în valoare de 150 de milioane de euro anual să poată fi direcționați pentru sprijinirea celor care și-au pierdut locurile de muncă ori și-au văzut afectate veniturile din cauza crizei Covid-19. „Am reușit, prin raportul meu, ca Fondul European de Ajustare la Globalizare să fie folosit pentru sprijinirea șomerilor generați de Covid-19. Vorbim de 150 de milioane de euro, iar dacă Planul de relansare va fi aprobat, suma se va dubla”, susține deputatul european.
Acesta vorbește și despre acțiunile sale în sprijinul lucrătorilor români sezonieri, ale căror drepturi au fost încălcate în contextul crizei coronavirus. „Am solicitat impunerea unor norme comune și respectarea acestor drepturi. Peste 50.000 de persoane s-au alăturat demersului nostru. Zilele acestea am depus oficial solicitarea ca situațiile semnalate de cei afectați să fie rezolvate imediat”, precizează eurodeputatul român. Victor Negrescu a depus, recent, la Parlamentul European petiția „Drepturi egale pentru lucrătorii români în Uniunea Europeană”. Demersul inițiat de Partidul Social Democrat, cu sprijinul PES activists România, cuprinde o descriere a situațiilor în care drepturile lucrătorilor români au fost încălcate și solicită demararea unei anchete a instituțiilor europene cu privire la cele întâmplate.
În doar câteva luni de mandat europarlamentar, Victor Negrescu a inițiat și trei proiecte-pilot pe care le-a propus Comisiei Europene și care au primit evaluări pozitive la Bruxelles. Acestea au fost gândite ca scheme de sprijin pentru domeniile puternic afectate de criza coronavirus. Este vorba despre comunitățile sărace cu școli fără acces la educația online, IMM-urile neadaptate încă la noile condiții ale pieței și sectoarele industriale slab digitalizate. Valoarea totală a proiectelor se ridică la 3,6 milioane de euro.
Victor Negrescu a fost, în mandatul anterior, deputatul european cu cele mai multe proiecte pilot aprobate de Uniunea Europeană, cu o valoare totală, după implementare, de aproximativ 60 de milioane de euro.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Un celebru fotbalist român a purtat brățară de monitorizare dintr-o eroare! Fosta soție l-a reclamat, dar instanța i-a dat dreptate lui
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Filmul care va rupe topurile. Sydney Sweeney are un rol fenomenal. S-a îngrășat 13 kilograme ca să o interpreteze pe una dintre cele mai mari campioane la box din lume
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care au garaj în curte. Au nevoie de acest act de la primărie. Legea îi obligă
Playtech.ro
Un nou cutremur a avut loc mai înainte, în România! Specialiştii sunt îngrijoraţi, au avut loc multe seisme în ultimele zile
Adevarul
Val de reacții după ce o femeie a fost agresată verbal în Cluj pentru că vorbea în maghiară la telefon
wowbiz.ro
El este Răzvan, băiatul de 13 ani care a murit în fața școlii. Martorii povestesc cum au decurs ultimele clipe din viața sa
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
Imaginile cu cea mai frumoasă hocheistă au stârnit controverse. „Abia dacă acoperă ceva”
kanald.ro
Bursele tăiate ar putea fi reintroduse în sistem. Anunțul făcut de ministrul Educației
Cancan.ro
O nouă tragedie în clanul Pian! Lider Nicușor a murit în Penitenciarul Rahova, la doar 42 de ani
iamsport.ro
Dani Coman a sărit să bată un președinte de club: ”Am zis să văd dacă e greu biroul și dacă stă bine pe el”
MediaFlux
Soluția pentru ca românii să nu iasă la pensie la 70 de ani!
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor