Un fost director Microsoft a murit în accidentul de avion din Connecticut

Un fost director la Microsoft, Bill Henningsgaard, a murit la vârsta de 54 de ani după ce avionul personal la bordul căruia se afla împreună cu fiul său s-a prăbuşit vineri în apropiere de Aeroportul Tweed, la New Haven, în statul Connecticut, a confirmat familia acestuia, relatează BBC News online.
Filip Stan
10 aug. 2013, 18:40
Un fost director Microsoft a murit în accidentul de avion din Connecticut

Potrivit BBC, Henningsgaard, un fost director de marketing timp de 14 ani în cadrul Microsoft, se afla la bordul avionului personal împreună cu fiul său Maxwell, în vârstă de 17 ani. El călătorea spre Coasta de Est, pentru a-l ajuta pe fiul său să îşi aleagă un colegiu la care să studieze, scrie Mediafax.

Avionul s-a prăbuşit peste două case, după impact existând temeri că doi copii ar fi putut de asemenea să fi murit. Cele două case din oraşul East Haven au luat foc. Un martor ocular a declarat că o femeie striga că copiii săi erau blocaţi într-una dintre case.

Un reprezentant al pompierilor a confirmat că de la locul accidentului au fost recuperate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, patru cadavre.

Avionul a decolat de pe Aeroportul Teterboro din statul New Jersey.

Henningsgaard a lucrat în cadrul Microsoft în perioada 1988-2002, după care a părărsit gigantul informatic pentru a se dedica unor acţiuni filantropice. O fundaţie de caritate, Social Venture Partners, la crearea căreia a contribuit, i-a adus un omagiu, afirmând că era „cu adevărat dedicat în întregime comunităţii, cu inima, cu mintea şi cu sufletul”.

Avionul, de tip Rockwell International Turbo Commander 690B, s-a prăbuşit vineri la ora locală 11.25 (18.25,ora României), în timp ce se apropia de aeroport, în condiţii de ploaie, potrivit unor oficiali.

Directoarea aeroportului a declarat că pilotul a vorbit cu controlorii de trafic aerian, dar că nu a semnalat că s-ar afla în vreun pericol. „Tot ceea ce ştim este că a ratat aterizarea şi a continuat”, a declarat Lori Hoffman-Soares. „Nu a existat niciun apel de urgenţă, din câte ştim noi”, a adăugat ea.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Universitatea Craiova are valoare de primăvară europeană! Andrei Vochin a calculat câte puncte trebuie să facă oltenii în grupa de Conference League
Capital.ro
Alertă meteo pentru 15 octombrie! Unde se depune zăpada și cât de mult scad temperaturile
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
MediaFlux
Pensiile cresc oficial în 2027. Anunțul ministrului propus la Muncă despre alocații și vouchere
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT