Un italian declarat mort s-a trezit după 30 de minute. Medicii au trimis înapoi dricul şi au chemat ambulanţa

Un italian în vârstă de 78 de ani, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autoritățile italiene.
Alina Costache
21 iul. 2025, 16:45
Un italian declarat mort s-a trezit după 30 de minute. Medicii au trimis înapoi dricul şi au chemat ambulanţa

Evenimentul a avut loc sâmbătă seară, când bărbatul din Tarquinia, Provincia Viterbo, a suferit un stop cardiac. Medicii au încercat să-l resusciteze și au solicitat o ambulanță aeriană pentru a-l transporta cât mai repede la spital. Însă, manevrele de resuscitare au fost fără succes, iar paramedicii l-au declarat pe bărbat mort.

Citește și: VIDEO Tragedie pe mare! Un feribot cu 300 de pasageri la bord a luat foc în larg: ”Ardem pe mare. Avem nevoie de ajutor, repede!”

Surpriza a apărut în momentul în care, în timp ce era așteptat de un dric care să-l preia, bărbatul a deschis ochii și a întrebat de fiicele sale. El a fost transportat la spital și internat. Medicii au anunțat că starea lui este stabilă.

Medicii numesc astfel de cazuri „fenomene Lazăr”, după episodul biblic al învierii lui Lazăr de către Iisus. Termenul descrie revenirea neașteptată a funcției cardiovasculare după o tentativă de resuscitare eșuată, potrivit Hot News.

Citește și: O nouă tragedie aviatică. Un avion s-a prăbușit peste o grădiniță. Imagini dramatice de la locul accidentului

Nici intervenția paramedicilor însoțiți de polițiști nu a fost fără incidente. În timp ce încerca să intre în apartament, câinele bărbatului a atacat un polițist, potrivit autorităților. Polițistul a necesitat internare în spital, iar câinele a fost dus la un adăpost pentru animale.

Nu este singurul caz

Cazul bărbatului din Italia nu este singurul caz de acest fel. Au mai fost raportate situații în care oamenii „s-au trezit din morți” după ce li s-a constatat decesul. Acest lucru se întâmplă fie din cauza unui diagnostic greșit, fie unor condiții precum catalepsie (o boală foarte rară care se manifestă prin atacuri, înțepenirea bruscă a mușchilor și încetarea unor funcții cerebrale). Oameni își recapătă brusc cunoștința în morgă sau în momentul în care se trezesc, dar asta nu înseamnă că ei se „întorc din morți”.

Bella Montoya, în vârstă de 76 de ani, din Ecuador, a fost declarată moartă, însă aceasta s-a trezit în mijlocul priveghiului, lovind capacul sicriului. Femeia a fost internată în aceeași zi la spital, fiind in stop cardiac, iar toate încercările de resuscitare ale medicilor au fost în zadar. Familia i-a organizat un priveghi.

„După cinci sau șase ore de la priveghi, sicriul a început să scoată sunete ciudate. Mama era înfășurată în cearceafuri și se lovea de sicriu, iar când ne-am apropiat am văzut că respiră”, a declarat fiul femeii.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Cornel Dinu pune tunurile pe FCSB! Analiză fără perdea după eșecul cu U Cluj: „Entuziasm infantil!”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT