Un jurnalist al agenţiei Reuters, complice al grupării Anonymous

Un jurnalist acuzat că a fost complicele grupului de piraţi cibernetici Anonymous, care s-a conectat ilegal la un server cu scopul de a modifica un articol publicat pe site-ul cotidianului Los Angeles Times, a fost concendiat de agenţia de presă Reuters, informează AFP, potrivit Mediafax.
Romania TV
23 apr. 2013, 09:32
Un jurnalist al agenţiei Reuters, complice al grupării Anonymous

Matthew Keys, în vârstă de 26 de ani, a confirmat această informaţie prin intermediul unui mesaj pe Twitter: „Tocmai am închis telefonul. Reuters m-a concediat, concedierea este efectivă începând de astăzi. Sindicatul nostru va protesta. Veţi afla mai multe ceva mai târziu”.

Un purtător de cuvânt al agenţiei Reuters a confirmat faptul că Matthew Keys „nu mai face parte din companie”, însă a refuzat să facă alte comentarii.

Ministerul de Justiţie a anunţat, luna trecută, punerea sub acuzare a tânărului jurnalist, pentru comiterea, în statul California, a unor acte de piraterie online, realizate înainte de a se angaja la agenţia Reuters. El riscă o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare şi o amendă de 250.000 de dolari.

Potrivit actului de acuzare, alcătuit de un juriu din Sacramento, Matthew Keys a furnizat membrilor grupului Anonymous parolele necesare pentru a se conecta la un server al grupului Tribune Co, proprietarul publicaţiei Los Angeles Times, în decembrie 2010.

El fusese concediat cu două luni înainte din funcţia de producător web într-un post de televiziune din Sacramento, KTXL FOX 40, deţinut tot de grupul media Tribune Co.

Un pirat cibernetic a folosit parolele furnizate de Keys pentru a intra pe serverul Tribune cu scopul de a modifica un articol apărut pe site-ul cotidianului Los Angeles Times.

Matthew Keys a fost apoi angajat de agenţia Reuters, în anul 2012, la peste un an de la faptele de care este acuzat în prezent.

DailyBusiness
Plafonarea gazelor expiră de la 1 aprilie. Bogdan Ivan: „Nu ar trebui să existe scumpiri, avem mecanisme de protecție”
Spynews
Fostul președinte al lui Adrian Mutu, Alain Orsoni, a fost împușcat mortal la înmormântarea mamei sale: ”Era un om extraordinar”
Fanatik.ro
E vestea începutului de an! Peste 1 milion de români sunt vizați direct: „Va asigura 1 la sută din PIB-ul României”
Capital.ro
Doliu în muzica populară. A murit unul dintre cei mari artiști din România. A impresionat-o chiar și pe Maria Tănase
Playtech.ro
Rovinieta în 2026 – cât plătești taxa de drum în noul an în România, cât sunt amenzile dacă ai uitat de ea
Adevarul
Macron insistă să negocieze cu Putin. Cum ar trebui decriptat la București planul Franței: „E liderul de care Europa avea nevoie”
wowbiz.ro
Medicii au făcut anunțul despre Sofia Vicoveanca, după ce artista a suferit un infarct! Ce se întâmplă cu ea în aceste momente?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veronica si Dorobațu sunt câștigătorii „Casa iubirii” sezonul patru. Primele declarații după ce au intrat in posesia marelui premiu
iamsport.ro
Un fotbalist a acuzat că a fost ”forțat” să plece din SuperLiga! Care este, de fapt, motivul din spatele despărțirii
MediaFlux
Schimbări în sistemul medical: Acces limitat la analize și investigații imagistice decontate. Doar anumiți pacienți sunt exceptați
stirilekanald.ro
Mama lui Sergiu Țârnă, sfâșiată de durere după moartea tânărului. Mesajul dureros transmis polițistului criminal: ”Mi-au rupt sufletul”
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend