Un medic chirurg acuzat că a cerut peste o mie de euro pentru operaţii, trimis în judecată

Un medic chirurg din Târgu Mureş acuzat că în perioada martie-iunie a cerut şi a primit peste o mie de euro de la rudele unor pacienţi, înainte sau după operaţii, a fos trimis în judecată pentru luare de mită şi primire de foloase necuvenite.
Romania TV
02 nov. 2012, 09:40
Un medic chirurg acuzat că a cerut peste o mie de euro pentru operaţii, trimis în judecată

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Parchetul Tribunalului Mureş, procurorii au dispus trimiterea în judecată a medicului chirurg Alexandru Mihail Boţianu, pentru luare de mită şi primire de foloase necuvenite.

Medicul este acuzat că a cerut şi a primit peste o mie de euro de la rudele unor pacienţi, înainte sau după operaţii.

„Din probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale s-a stabilit că în perioada martie – iunie 2012 inculpatul, în calitate de medic curant, a solicitat şi a primit de la aparţinătorii a două victime, anterior intervenţiilor chirurgicale, sumele de 500 de euro şi, respectiv, 200 de euro. De asemenea, din probatoriul administrat a mai rezultat faptul că, în cursul lunii aprilie inculpatul a primit de la aparţinătorii unei victime, după efectuarea intervenţiei chirurgicale, sumele de 300 de euro şi, respectiv, 1.000 de lei”, se arată în comunicat.

Medicul este cercetat în libertate, dosarul fiind înaintat spre soluţionare Tribunalului Mureş.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Olimpiu Moruţan suferă de alergie la ambrozie, care afectează milioane de români: „Dorm foarte greu! Este dificil”
Capital.ro
Primești bani ca să călătorești prin Europa timp de 8 săptămâni. Ce trebuie să facă persoana aleasă
Playtech.ro
Românii cheltuie mai puțin pentru servicii. Domeniile în care încasările au scăzut cel mai mult în 2026
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”
MediaFlux
Războiul merdenelelor vs. croissante continuă, chiar dacă La Mița Biciclista și Edmond Niculușcă și-au pus cenușă în cap și și-au cerut, târziu, scuze. Nea Mihai a dat lovitura, în timp ce primarul Ciucu s-a băgat și el în seamă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat