Un militar român a fost rănit în Afganistan, într-un atac al talibanilor

Sergentul Marian Nicula, din Batalionul 495 Manevră, aflat în misiune în Provincia Zabul din Afganistan, a fost rănit, marţi seară, în urma unui schimb de focuri cu un grup de insurgenţi, suferind un traumatism la ochiul stâng, urmând să fie evacuat la un spital din Germania, informează MApN.
Romania TV
26 oct. 2011, 16:15
Un militar român a fost rănit în Afganistan, într-un atac al talibanilor

„În seara zilei de marţi, 25 octombrie, sergentul Marian Nicula, din Batalionul 495 Manevră, aflat în misiune în Provincia Zabul din Afganistan, a fost rănit în urma unui schimb de focuri dintre o patrulă românească şi insurgenţi. Subofiţerul a suferit un traumatism la ochiul stâng, nefiindu-i pusă în pericol viaţa. Sergentul Nicula a fost transportat la spitalul militar din Kandahar, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, urmând să fie evacuat la spitalul militar din Landstuhl (Germania) pentru tratament oftalmologic de specialitate”, se arată într-un comunicat al MApN remis, miercuri, ageţiei MEDIAFAX.

Ministerul precizează că ministrul Apărării, Gabriel Oprea, şi conducerea Armatei urmăresc cu atenţie evoluţia stării de sănătate a sergentului Nicula.

Colonelul american Blake Ortner, comandantul unităţilor mixte din provincia Zabul, a anunţat, potrivit publicaţiei Stars and Stripes, că un militar român a fost rănit într-un atac care a vizat, marţi, o bază a coaliţiei din provincia afgană Zabul.

Potrivit lui Ortner, comandantul unităţilor mixte din provincia Zabul, insurgenţii talibani au lansat marţi o serie de atacuri împotriva unor baze afgane şi ale coaliţiei din această zonă.

Oficialul militar american a declarat că un militar român a fost rănit într-unul dintre atacuri, precizând că viaţa acestuia nu este în pericol.

Colonelul Blake Ortner a precizat că atacurile insurgenţilor nu au provocat daune semnificative, subliniind că talibanii încearcă să dea dovadă de forţă înainte de a diminua frecvenţa operaţiunilor în perioada iernii. Site-uri ale talibanilor au relatat că în atacurile de marţi a fost distrus un tanc al coaliţiei, la un punct de control.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT