Un nor toxic a acoperit un oraş german, după o explozie la o uzină chimică

Localnicii din oraşul german Oberhausen au fost sfătuiţi să nu iasă afară din casă din cauza unui incident ce s-a produs la o fabrică de produse chimice, în urma căruia localitatea a fost acoperită de un nor toxic, informează The Local.
Romania TV
16 feb. 2017, 12:36
Un nor toxic a acoperit un oraş german, după o explozie la o uzină chimică

Potrivit serviciilor de pompieri, un recipient ce conţinea acid sulfuric s-a spart, substanţa scursă din acesta fiind colectată joi dimineaţa.

Cel puţin 150 de persoane au suferit probleme respiratorii minore, în urma scurgerii de la uzina chimică, dar numai două dintre acestea au avut nevoie să fie transportate la spital.

Localnicii au fost rugaţi să nu-şi părăsească locuinţele, iar uşile şi ferestrele caselor acestora să rămână închise.

”Există posibilitatea ca vapori ce sunt dăunători să se fi răspândit în zona industrială din apropiere”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei germane.

Oamenii aflaţi în imediata vecinătate a uzinei chimice au fost duşi în zone mai sigure pentru aceştia.

Serviciile de transport public şi-au sistat temporar activitatea.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Cristina Pucean, gest sfâșietor de 1 Iunie la mormântul nepoțelului. Cele mai emoționante imagini
Fanatik.ro
Ioana Tamaș, în centrul atenției la un concert din Istanbul. Soția lui Gabi Tamaș a fost însoțită de Adelina Pestrițu
Capital.ro
A murit un actor celebru din serialul Twin Peaks. Avea doar 44 de ani: O pierdere ce va fi resimțită de foarte mulți oameni
Playtech.ro
Cât plătești statului când cumperi o locuință în România. Diferențele față de Germania, Franța și Spania
Adevarul
Tipurile de cancer strâns legate de consumul de alcool. Nu există o „cantitate sigură”, iar mitul „unui pahar pe zi” este fals
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Un an fără Teodora Marcu. Imaginile care sfâșie sufletul de la mormântul tinerei ucise. Ce a făcut familia în locul în care timpul pare că s-a oprit
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
Cum arată Mircea Sandu după ce s-a confruntat cu noi probleme de sănătate. Apariție la Tribunalul București: ”Burleanu și FRF au deschis o acțiune împotriva mea”
MediaFlux
Nicușor Dan pregătește anunțul cel mare! Decizie importantă a președintelui privind Guvernul
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți