Un nou accelerator de particule va fi construit în Germania

Landul german Hessa (vest) a anunţat marţi că a acordat o primă autorizaţie pentru construirea unui accelerator de particule la Darmstadt, unul dintre cele mai mari proiecte mondiale de cercetare în domeniul fizicii fundamentale.
Romania TV
13 iun. 2012, 18:08
Un nou accelerator de particule va fi construit în Germania

‘Este o primă etapă importantă’ în ceea ce priveşte proiectul, care va începe anul viitor, după terminarea lucrărilor de excavaţie care sunt deja în curs de desfăşurare, a declarat pentru AFP Markus Bernards, purtător de cuvânt al Centrului de cercetare a ionilor grei (GSI), care conduce acest proiect de 1,6 miliarde de euro, scrie Agerpres.

Numit FAIR, proiectul este susţinut în prezent de regiunea Hessa, landul federal german cu acelaşi nume şi opt ţări printre care Franţa, Rusia şi India. Intrarea în funcţiune a acceleratorului este prevăzută pentru anul 2018, la proiect urmând să lucreze peste 3.000 cercetători din peste 50 de ţări.

La fel ca Centrul European pentru Cercetare Nucleară (CERN) de la Geneva, cel mai mare accelerator de particule din lume, FAIR va studia probleme fundamentale precum naşterea şi evoluţia universului şi originea materiei.

Pentru aceasta, vor fi construite opt inele subterane de accelerare a particulelor (sincrotroane) cu o circumferinţă maximă de 1,1 km, în care se vor produce fascicule de ioni grei şi antiprotoni cu o precizie şi intensitate extreme.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
Denis Drăguș îl vrea pe Stanciu la FCSB: „Clar aș vrea să fie aici lângă mine, dar mă bucur pentru el”
Capital.ro
2.150 de locuri scoase la concurs în școlile de poliție. Locurile disponibile și organizarea admiterii
Playtech.ro
Cum vor da banii înapoi pensionarii care au primit sume mai mari. Situația celor care au încasat pensii mai mici
Adevarul
Notă de plată usturătoare la o cafenea din Veneția: cât a plătit o turistă pentru muzica ascultată în timpul mesei
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Mădălina Apostol, condusă astăzi pe ultimul drum. O ultimă serenadă de mariachi pentru ea, în ziua despărțirii de copii. Mama ei, răpusă de durere, s-a prăbușit peste sicriu. A fost dusă la spital cu ambulanța
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiețel român de 5 ani și-a pierdut viața în mașina încinsă de soare, după ce a adormit. Părinții l-au uitat acolo după un botez
iamsport.ro
BOMBĂ! David Popovici s-a întâlnit cu legendara Oprah și a postat câteva cuvinte
MediaFlux
Mama Mădălinei Apostol a leșinat la înmormântare. A fost luată cu ambulanța de la procesiune | Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte