Un profesor de la Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău a intrat în greva foamei

Profesorul universitar Marius Stamate, de la Universitatea "Vasile Alecsandri" Bacău, a decis să intre în greva foamei, ca protest față de o serie de nedreptăți la care susține că este supus.

11 sept. 2017, 07:13
Un profesor de la Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău a intrat în greva foamei

De-a lungul ultimilor 3 ani, eu cât și o bună parte dintre colegii mei, am fost supuși constant și agresiv hărțuirii psihologice (de tip mobbing), discriminării, denigrării, calomniei, izolării, intimidării, amenințării, atacurilor la persoană de cea mai josnică speță posibilă. Încălcarea principiului egalității în fața legii și a principiului egalității de tratament de către unele persoane din conducerea universității, încălcarea principiul respectării dreptului la opinie al studentului ca beneficiar direct al sistemului de învăţământ, obstrucționarea activității în cercetare, restricționarea atragerii de fonduri europene și blocarea colaborărilor internaționale, încălcarea principiul transparenței decizionale, încălcarea principiului fundamentării deciziilor pe dialog şi consultare, nerespectarea clauzelor contractului colectiv de muncă din universitate sunt motive în plus pentru care am decis să protestez printr-o formă extremă, greva foamei”, susține profesorul Marius Stamate, care a intrat în grevă de luni, pe o perioadă nedeterminată, potrivit zdbc.ro.

De cealaltă parte, conducerea Universității Bacău a remis un comunicat de presă, în care face o serie de precizări vizavi de gestul profesorului Stamate și de problemele ridicate de acesta:

1. Normele didactice respectă Legea Educaţiei Naţionale, nr.1/2011 şi regulamentele interne ale Universităţii. Numărul grupelor şi subgrupelor a fost stabilit pe baza asigurării calităţii actului educaţional, în concordanţă cu finanţarea asigurată Universităţii şi în baza legislaţiei în vigoare;

2. Universitatea are regulamente clare pentru stimularea activităţii de cercetare, prin acordarea unor sporuri suplimentare la salarizare, acordarea de gradaţii de merit şi promovarea personalului didactic;

3. Universitatea a avut audituri din partea instituţiilor abilitate pe diferite teme, în urma căruia nu au fost constatate neconformităţi. Universitatea respectă Carta universitară, în care sunt prevăzute principiile vieţii academice. Orice abatere de la normele deontologice este analizată, conform legislaţiei în vigoare şi regulamentelor Universităţii;

4. Concursul de admitere 2017 este în plină desfăşurare pentru toate programele de studii autorizate provizoriu, respectiv acreditate, conform Legii nr. 1/2011 şi OMENCŞ nr. 6102/15.12.2016, după analizele efectuate de facultăţi, cu privire la inserţia absolvenţilor pe piaţa muncii, istoricul solicitărilor pentru fiecare program de studii, corelat cu rata de abandon şi eficienţa financiară;

5. În vederea atragerii de fonduri europene, Universitatea a aplicat pentru toate axele deschise şi eligibile. La momentul actual, Universitatea are o scrisoare de intenţie aprobată pentru un Centru de Inovare şi Transfer Tehnologic, în valoare de 3 milioane de euro şi a depus un proiect POCU. În perioada 2007-2013-2015, Universitatea a derulat proiecte europene: POSDRU; POSCCE, Life + etc., precum şi din programe internaţionale de cercetare, la care nu s-au constatat neconformităţi legate de eligibilitate, în urma auditurilor financiare ale acestora.

Lista tuturor proiectelor se găseşte pe site-ul universităţii şi al organizaţiilor respective de management;

6. Activitatea de cercetare realizată de cadrele didactice ale Universităţii este încurajată şi prin plata publicării de articole în reviste cotate în baze de date internaţionale, publicarea de cărţi şi manuale universitare, aprobarea participării cadrelor didactice la depunerea de proiecte în toate competiţiile naţionale şi internaţionale. Fiind o universitate comprehensivă, activităţile de cercetare se desfăşoară în domenii variate. De asemenea, Universitatea stimulează cadrele didactice cu rezultate bune în activitatea de cercetare, prin acordarea unor creşteri salariale;

7. Infrastructura didactică şi de cercetare este folosită în mod judicios de specialiştii în domeniul respectiv, precum şi de studenţi de la toate formele de învăţământ (licenţă, master şi doctorat);
Raportul anual de activitate al Universităţii menţionează dezvoltarea continuă a relaţiilor cu universităţi din străinătate, pe baza colaborărilor internaţionale. Acest fapt a fost confirmat prin acordarea Premiului pentru Schimburi şi proiecte internaţionale Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, în anii 2013 şi 2016, de către portalul naţional EduManager;

8. Planurile de învăţământ şi Statele de funcţii se elaborează, respectiv se întocmesc, conform Legii Educaţiei Naţionale, nr. 1/2011 şi regulamentelor Universităţii. În urma vizitelor de evaluare a programelor de studii de agenţii abilitate, nu au fost constatate observaţii sau neconformităţi;

9. Conform Legii Educaţiei Naţionale, nr. 1/2011, Planurile de învăţământ se modernizează anual la nivelul Consiliilor Facultăţilor, acestea nu sunt aprobate de ARACIS, această instituţie poate face doar recomandări;

10. În cadrul Universităţii, drepturile salariaţilor sunt garantate şi respectate conform legislaţiei în vigoare;

11. Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a câştigat toate litigiile de muncă avute în instanţă, în ultimii ani, ceea ce demonstrează că nu s-a încălcat legislaţia specifică în vigoare;

12. Situaţiile financiare sunt prezentate lunar în Consiliul de administraţie şi Consiliile facultăţilor, iar bilanţul anual se regăseşte în Raportul de activitate, care se transmite şi la MEN. În funcţie de alocaţiile bugetare ale MEN şi rectificările ulterioare situaţiile financiare pot suporta modificări;

13. Nu s-au înregistrat cazuri în care membrii din conducerea Universităţii să facă presiuni asupra vreunui coleg în vederea luării unei decizii în orice situaţie;

14. Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, prin structurile de conducere nu aplică un regim diferenţiat pentru cadrele didactice, indiferent de opţiunile acestora (politice, religioase, etnice, etc.);

15. În perioada alegerilor în cadrul Universităţii au circulat, atât sesizări anonime, cât şi unele semnate. Aspectele semnalate au fost analizate, atât la nivelul Universităţii, cât şi de către MEN. În urma analizelor efectuate nu s-au constatat abateri de la legislaţia în vigoare sau de la regulamentele Universităţii;

16. Toată activitatea Universităţii se desfăşoară în mod transparent, fiind invitaţi la şedinţele Consiliului de administraţie reprezentanţi ai unor servicii, departamente din cadrul Universităţii şi ai studenţilor. La nivelul facultăţilor sunt organizate şedinţele de Birou Consiliu la care participă şi directorii departamentelor din cadrul acestora. Minutele şedinţelor structurilor de conducere sunt postate pe site-ul Universităţii;

17. Toate deciziile asumate de către conducerea Universităţii se bazează pe dialog şi consultarea constantă a salariaţilor, precum şi a reprezentanţilor studenţilor. Membrii Consiliului de administraţie şi ai Senatului au acces la toate documentele;

18. Prin participarea reprezentanţilor de la nivelul structurilor de conducere din cadrul Universităţii şi ai studenţilor la şedinţele şi activităţile organizate şi desfăşurate, precum şi publicarea minutelor şedinţelor pe site-ul Universităţii, se asigură transparenţa decizională;

19. Subliniem că, în cadrul Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău este respectată atât legislaţia în vigoare cu privire la învăţământul superior, precum şi regulamentele proprii, care sunt dezbătute şi aprobate de Senatul universitar. Toate discuţiile purtate cu studenţii s-au desfăşurat şi se realizează respectând cadrul legal privind drepturile şi obligaţiile acestora.

20. Conducerea Universităţii împărtăşeşte o parte din nemulţumirile semnalate de domnul profesor în ce priveşte situaţia finanţării învăţământului superior la nivel naţional, la care se adaugă scăderea anuală a numărului de studenţi şi creşterea ratei de abandon, fluctuaţia numărului de studenţi pe domenii de studii, solicitările nepredictibile ale pieţei forţei de muncă etc.

De asemenea, conducerea Universităţii îşi exprimă dezacordul pentru alegerea acestei forme extreme de protest de către colegul Prof.univ.ing.dr. Marius Stamate şi îl roagă să solicite sprijinul Sindicatului salariaţilor din cadrul Universităţii pentru a-l susţine în demersul domniei sale. Conducerea Universităţii a fost şi rămâne deschisă dialogului, se arată în comunicatul de presă al universităţii.

Citeşte şi Profesorii cer întâlnire de urgenţă cu premierul pe tema salariilor