Un român a câştigat 4 milioane de euro din salariu şi bonusuri, în 2011

A câştigat într-un an cât alţii într-o viaţă. Sau cât visează alţii o viaţă întreagă. Românul Călin Rovinescu, proaspăt numit preşedinte ale Star Alliance, cea mai mare alianţă a companiilor aeriene, a câştigat anul trecut 4 milioane de euro, potrivit România TV.
Romania TV
05 dec. 2012, 12:31
Un român a câştigat 4 milioane de euro din salariu şi bonusuri, în 2011

Călin Rovinescu, preşedinte şi CEO al companiei Air Canada, a fost ales în funcţia de Preşedinte (Chairman of Chief Executive Board-CEB) al Star Alliance, cea mai mare alianţă ale companiilor aeriene din lume.

Cele 4 milioane de euro reprezintă un cumul între bonusuri de performanţă şi salariu. Banii au fost câştigaţi din funcţia de preşedinte şi CEO la cea mai mare companie aeriană a Canadei, funcţie pe care o ocupă din 2009.

Rovinescu a plecat din România în 1961, la vârsta de 5 ani. A urmat cursurile Universităţii de Drept din Ottawa şi şi-a luat doctoratul la Montreal. În 1987 s-a angajat la Air Canada ca avocat. Zece ani mai târziu a devenit vicepreşedinte, iar în 2009, preşedinte al companiei.

Star Alliance a fost fondată în 1997, iar printre membrii săi se numără Lufthansa, Thai, Turkish Airlines, Air China, Singapore Airlines, Air Canada, United sau Swiss.

Companiile membre ale alianţei operează 21.900 de zboruri în fiecare zi, pe 1.329 de aeroporturi din 194 de ţări.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Șeful din SuperLiga a anunțat în direct că el se dă la o parte dacă vine Neluțu Varga investitor. Exclusiv
Capital.ro
Guvernul a adoptat noi măsuri de siguranță pentru piața de energie electrică. Transelectrica poate limita consumul între orele 19:00 și 23:00 dacă apar deficite în sistem
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
MediaFlux
Putin se pregătește sa atace o țară din NATO. Informații dezvăluite de serviciile secrete americane
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România