Un român recidivist a fost arestat în Marea Britanie unde se reîntorsese să fure din bancomate

Claudiu Ojogel, în vârstă de 31 de ani, a fost condamnat la 4 luni de închisoare în Marea Britanie, după ce a fost prins furând dintr-un bancomat 340 de lire sterline.  Românul fusese expulzat din regatul insular prima oară acum 7 ani,  când infracţiunile lui fuseseră descoperite de autorităţile britanice. 
Romania TV
31 iul. 2012, 12:21
Un român recidivist a fost arestat în Marea Britanie unde se reîntorsese să fure din bancomate

Claudiu Ojogel, un român de 31 de ani, fusese expulzat din Marea Britanie în 2005, după ce fusese descoperit de către autorităţile britanice folosind o identitate falsă, de cetăţean moldovean. Acum, el s-a reîntors la Londra, alăturându-se unui alt grup de infractori români,  cu scopul clar de a fura bani din bancomate.

A fost prins însă şi condamnat la 4 luni de închisoare şi la plata celor 340 de lire sterline furate din bancomat, scrie Daily Mail. De asemenea, i s-a dat un nou ordin de expulzare din Marea Britanie, după ce îşi va executa pedeapsa.

Autorităţile londoneze l-au prins asupra faptului, când folosea un bancomat Halifax, din Londra, cu o „capcană pentru bani lichizi”, cu care reuşise să scoată deja 340 de lire sterline.

Procurorul de caz, Timothy Devlin, a explicat cum funcţionează capcana pentru bani de care s-a folosit infractorul român. „Este un dispozitiv confecţionat din metal, care se inserează în bancomat, pe unde ies banii. Aceştia cad exact în capcană şi nu mai pot fi scoşi de client şi nici nu intră înapoi în bancomat. Hoţii aşteaptă să plece clientul şi acţionează, solicitând efectuarea unei tranzacţii minime, pentru a ajunge la capcana în care se află banii  păgubitului”, a detaliat procurorul Devlin.

Ojogel a pledat „vinovat” în faţa magistraţilor londonezi,  pentru posesia unui dispozitiv artizanal pentru fraudarea bancomatelor.