Un român revenit din Anglia a mers la o petrecere şi apoi a aflat că are coronavirus. Cum s-a ales cu dosar penal

O persoană din Râmnicu Vâlcea a participat la o petrecere alături de mai mulţi prieteni, după ce s-a întors în ţară din Anglia. Ulterior, a fost confirmată cu COVID-19, boala infecţioasă provocată de noul coronavirus. De asemenea, s-a ales şi cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
Romania TV
14 apr. 2020, 13:43
Un român revenit din Anglia a mers la o petrecere şi apoi a aflat că are coronavirus. Cum s-a ales cu dosar penal

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea au deschis, marţi, 14 aprilie, un dosar penal pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, după ce au fost sesizaţi de poliţişti.

„În fapt, în luna martie 2020, după ce a revenit din Anglia, o persoană din municipiul Râmnicu Vâlcea a participat la o petrecere alături de mai multe persoane, ulterior evenimentului fiind depistată ca fiind contaminată cu virusul COVID19. În cauză se efectuează cercetări pentru a se stabili dacă fapta respectivei persoane a avut ca urmare răspândirea virusului COVID19”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea, conform Pandurul.

Românul care a revenit din Anglia şi care nu a ţinut cont de regulile privind distanţarea socială este urmărit penal.Ancheta este efectuată poliţiştii din Râmnicu Vâlcea, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

STARE DE URGENŢĂ prelungită cu 30 de zile în România. Klaus Iohannis: „Am emis decretul”. Care sunt noile restricţii

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Restanțe uriașe, chiar și din 2018, în sportul românesc! O singură federație are de primit peste 33 de milioane de lei de la stat!
Capital.ro
Horoscop 16 octombrie. O zi cu răsturnări de situație și decizii care pot da peste cap viața
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT