Un şef de secţie de la Penitenciarul Rahova, reţinut de DNA. Sile Cămătaru, printre cei favorizaţi

Virgil Mihuţ a primit sume de bani de la deţinuţi pentru anumite facilităţi. A fost reţinut pentru 24 de ore. Printre deţinuţii ajutaţi de şeful de Penitenciar era Sile Cămătaru.
Romania TV
14 dec. 2011, 13:09
Un şef de secţie de la Penitenciarul Rahova, reţinut de DNA. Sile Cămătaru, printre cei favorizaţi

Virgil Mihuţ, subcomisar în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, şef de secţie la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Rahova, a fost reţinut pentru luare de mită şi asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni. Procurorii îl acuză că recent, în ultimele două luni, el a primit şi a pretins în repetate rânduri, prin intermediari, bani de la cei încarceraţi în penitenciarul pe care îl conducea.

Banii erau primiţi pentru a le crea persoanelor private de libertate condiţii favorabile de detenţie. Aceştia primeau lucruri strict interzise în penitenciar, cum ar fi telefoanele mobile. Acesta urmează a fi prezentat la Curtea de Apel Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor susţine că reţinerea subcomisarului Virgil Mihuţ este rezultatul unor activităţi de mai multe luni, ale ANP şi DGA, pentru că existau informaţii că acesta avea relaţii ilicite cu persoane private de libertate.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Când trebuie montate anvelopele de iarnă? Șoferii riscă amenzi de până la 4.325 de lei
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT