Un singur sat din Delta Dunării poate atrage fonduri europene pentru reţeaua de canalizare

Doar una din cele aproape 20 de localităţi din Delta Dunării, satul Chilia Veche, va putea atrage fonduri europene în actuala perioadă de programare pentru realizarea unui sistem de canalizare, potrivit conducerii societăţii Aquaserv SA, scrie Agerpres.
Romania TV
03 ian. 2019, 08:44
Un singur sat din Delta Dunării poate atrage fonduri europene pentru reţeaua de canalizare

Situaţia este cauzată de faptul că normele europene nu permit realizarea unor asemenea investiţii în localităţi cu mai puţin de 2.000 de locuitori. Multe din comunele din Deltă nu au atâta populaţie în patru sate din componenţă, a afirmat directorul societăţii, Ionel Caraman.

„Singura localitate care va avea investiţii în reţele de apă şi apă potabilă este Chilia Veche. Aici, vor fi sisteme de apă potabilă, apă uzată, staţie de pompare apă uzată şi staţie de epurare. Această staţie de epurare se va realiza după tehnologii moderne şi va utiliza stuful în tratarea apei uzate”, a declarat, pentru Agerpres, Ionel Caraman.

Staţia de epurare va fi realizată după modelul unui obiectiv din Republica Moldova, potrivit sursei citate.

„Staţia de epurare este prevăzută cu o tehnologie de epurare mecanică şi biologică, precum şi cu un sistem de prelucrare a nămolului în filtrele plantate cu stuf. Apa uzată este mai întâi supusă unui proces de degroşare şi apoi pompată în două etaje de filtre cu stuf unde se produce epurarea biologică şi tratarea nămolului. La o perioadă de 7-10 ani, filtrele de stuf sunt curăţate, iar nămolul va fi adus pe calea apei şi pe uscat la staţia de epurare din Tulcea pentru incinerare”, a mai spus Caraman.

Investiţia va fi pusă în practică după ce va primi avizul Ministerului Fondurilor Europene.

Doar două din cele aproape 20 de localităţi din Delta Dunării, oraşul Sulina şi satul Maliuc, au reţele de canalizare funcţionale.

Cea din oraşul Sulina a fost extinsă şi modernizată în perioada de programare anterioară printr-un proiect european realizat de societatea Aquaserv SA.

Reţeaua de canalizare din satul Maliuc are însă o vechime de aproape 60 de ani şi deserveşte doar blocurile de pe faleza localităţii. Comuna Maliuc are în componenţă cinci sate.

Alte trei sate din Delta Dunării, Mila 23, Crişan şi Sfântu Gheorghe, au sisteme de canalizare nefuncţionale, din diferite motive. La Sfântu Gheorghe, sistemul finalizat anul trecut urmează să fie pus în funcţiune anul acesta, după ce autoritatea locală abia a încheiat lucrările de branşare a gospodăriilor la sistem. La Mila 23 şi Crişan, sistemele de canalizare nu funcţionează din cauza lipsei branşamentelor şi a unor avize de racordare la reţeaua de energie.

În niciunul din celelalte sate din Deltă nu există reţele de canalizare, iar oamenii au toaletele în afara locuinţelor.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Au transferat un internațional care-l „umilește” pe Tamaș la consumul de alcool, iar fanii au intrat în panică: „Ascundeți băutura din oraș!”
Capital.ro
Regula care poate aduce bani în plus la pensie. Totul începe cu 100 de lei pe lună. Dan Sulică: Este aur curat
Playtech.ro
Trucul folosit de hoteluri pentru a-i face pe turiști să cheltuie mai mult. Mulți nu își dau seama
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează decrețeii
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
”Am vrut să fac un bine!”. Trădare la FCSB: jucătorul a fost dat afară de antrenorul pentru care a girat la Gigi Becali
MediaFlux
Eugen Tomac, adevărul despre o alianță cu AUR și anularea alegerilor prezidențiale din 2024. „Cetățenii au dreptul să cunoască”
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți