Un şofer din Craiova a căzut cu maşina într-o groapă dintre blocuri

Un șofer din Craiova a avut parte de o surpriză de proporţii, după ce mașina pe care o conducea a rămas înțepenită deasupra unei gropi.
Iulian Tudor
25 aug. 2015, 13:13
Un şofer din Craiova a căzut cu maşina într-o groapă dintre blocuri

Craiovenii s-au trezit cu gropi printre blocuri după ce o firmă a început o serie de lucrări de introducere în subteran a unor cabluri. 

„Veneam acasă și nu am văzut groapa din stradă. Erau multe mașini parcate, am încercat să o ocolesc pe una dintre ele și am dat cu mașina în groapă. Acolo am lăsat-o până ieri (luni – n.r.) la prânz“, a declarat Cosmin Prioteasa, conform gds.ro

Aceasta nu este singura groapă din zonă, multe dintre ele fiind săpate chiar şi pe trotuarele din faţa blocurilor.
Deşi constructorul le-a marcat cu benzi din plastic, colorate în alb și roșu,  ele nu oferă protecție.

Patronul firmei care efectuează lucrarea, Tudor Coteț, a declarat pentru GdS că respectivele gropi nu reprezintă un pericol pentru copii și șoferi, deoarece nu sunt adânci și sunt semnalizate. „Este vorba despre cămine în care vom introduce cabluri, iar ele sunt semnalizate corespunzător, numai că nu rezistă, deoarece reprezintă o atracție pentru copii care doresc să-și facă zmeie din ele. E o adevărată întrecere între ei. Cu șoferul am vorbit, nu știu ce s-a întâmplat și cum a ajuns mașina acolo. Oricum, vom termina lucrarea în două săptămâni“, a declarat constructorul.

Citeşte şi Ce a făcut un şofer căruia i s-a stricat maşina în mijlocul unei intersecţii

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitura la care speră Rapidul în ianuarie: transfer de 1,5 milioane de euro
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT