Un sportiv al CS Petrolul Ploieşti a fost agresat de antrenorul unui club rival

Un sportiv de 21 de ani de la CS Petrolul Ploieşti, participant la Campionatul Naţional de Box Under 22, care se desfăşoară în această perioadă la Brăila, a fost lovit cu pumnul în zona feţei de un antrenor, în sala Clubului Sportiv Municipal, la faţa locului fiind solicitată intervenţia poliţiei, care a întocmit în acest caz dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
Filip Stan
10 dec. 2021, 13:04
Un sportiv al CS Petrolul Ploieşti a fost agresat de antrenorul unui club rival

Antrenorul Mihai Bogdan Dobrescu l-a lovit cu pumnul în zona feţei pe Sportivul Gabriel Şchiopu de la CS Petrolul Ploiesti, spărgându-i arcada, conflictul dintre cei doi fiind unul mai vechi.

“Joi, la ora 17,10, un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din judeţul Prahova, a sesizat prin apel 112 faptul că, în timp ce se afla într-o sală de box de pe raza municipiului Brăila, ar fi fost lovit de un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din judeţul Prahova. Tânărul a depus plângere penală, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, poliţiştii continuând cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, se arată în comunicatul IPJ Brăila, citat de Agerpres.

Directorul Clubului Sportiv Municipal (CSM) Brăila, Ana Maria Necoară, a declarat că antrenorului respectiv, care desfăşoară servicii de voluntariat la CSM Brăila, i s-a interzis dreptul de a mai intra în sală şi de a mai participa la antrenamente, până la o decizie care va fi luată luni de comisia de disciplină care va analiza acest caz.

“Antrenorul nostru, care este antrenor voluntar la club, este de domiciliu din Ploieşti. Sportivul este tot din Ploieşti şi, din câte am înţeles de la persoane aflate în anturajul lor, între cei doi exista un conflict mai vechi. Respectivul tânăr a sunat la 112, a venit poliţia aici şi cazul este în cercetarea poliţiei. Nu este normal ce s-a întâmplat, un antrenor nu are voie să facă aşa ceva, este strict interzis şi cu siguranţă va avea de suferit.

Luni se va întruni comisia de disciplină, care va analiza acest caz şi va dispune măsurile care se impun într-o astfel de situaţie. Din momentul petrecut aseară, nu mai are voie să ajungă la copii, nu mai are voie să vină în sală, nu mai are voie la antrenamente, până vom lua o decizie. Am vorbit personal cu el aseară şi i-am cerut să plece. Şi Federaţia Română de Box urmează să ia o decizie în acest caz”, a declarat Ana Maria Necoară.

Campionatul Naţional de Box Under 22 este în plină desfăşurare la Brăila, finalele fiind programate duminică, 12 decembrie.

Citeşte şi: CFR Cluj a obţinut prima victorie în Conference League. Trei puncte inutile, ardelenii au încheiat grupa pe ultimul loc

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
A fost găsită moartă femeia dată dispărută după o operație estetică. Unde a fost abandonat trupul ei
Fanatik.ro
MM Stoica îl taxează dur pe Bogdan Andone după negocierile cu Gigi Becali pentru venirea la FCSB: „Sunt dezamăgit! A uitat când a plecat fără să spună nimic”
Playtech.ro
De ce românii plătesc atât de mult la energie, deși țara produce ieftin. Unde se duc 45% din banii din facturi
Adevarul
Cum este văzută reforma AEP care presupune concedieri masive, noi legi pentru partide și reguli dure pentru publicitatea politică
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șoferul unei basculante a trecut pe roșu și a lovit putenic o mașină, în Chitila. Bărbatul din autoturism este în stare gravă
iamsport.ro
Șocant! Un fost jucător argentinian al Rapidului distruge România: 'Sunt toți țigani! O țară groaznică'
MediaFlux
Acuze fără precedent lansate de Traian Băsescu. „Se pregătesc să saboteze România”
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi