Un studiu oferă scuza perfectă: De ce e bine pentru bărbaţi să meargă la bar?

A merge la bar pentru a bea împreună cu prietenii este benefic pentru sănătatea mentală a bărbaţilor, indică un studiu realizat în Marea Britanie. Obiceiul de a sta de vorbă, la un pahar, cu prietenii îi ajută pe bărbaţi să se deschidă emoţional, să vorbească despre sentimentele lor şi le ridică moralul, arată studiul realizat de Medical Research Council.
Alina Costache
22 ian. 2014, 18:07
Un studiu oferă scuza perfectă: De ce e bine pentru bărbaţi să meargă la bar?

Cercetările s-au concentrat asupra unor bărbaţi de 30-35 de ani din Scoţia, care obişnuiau să bea în grup, în baruri. Rezultatele au fost publicate în jurnalul Health Psychology şi preluate de descopera.ro.

Dr. Carol Emslie, de la Glasgow Caledonian University, autor al studiului, i-a chestionat pe bărbaţi în privinţa obiceiurilor lor legate de consumul de alcool şi a fost surprinsă să îi audă afirmând că mersul la bar le face bine în ceea ce priveşte sănătatea mentală.

Lucrul cel mai surprinzător a fost modul în care faptul de a bea împreună le-a deschis bărbaţilor posibilitatea de a se comporta în moduri alternative care nu sunt asociate cu masculinitatea„, a spus aceasta.

După cum explică ea, consumul câtorva pahare de băuturi alcoolice ajută la exprimarea emoţiilor într-un mod în care bărbaţii nu o fac de obicei. Când beau împreună, râd şi glumesc, iar acest lucru le ridică moralul, îi ajută să se relaxeze şi să-şi deschidă sufletul. Bărbaţii au mai afirmat că a bea împreună la bar este şi un mod de a avea grijă unii de ceilalţi.

Totuşi, cercetătorii recunosc că obiceiul de a da de băut pe rând, într-un grup, îi determină pe bărbaţi să bea mai mult, iar mulţi dintre bărbaţii participanţi la studiu consumau cantităţi de alcool periculos de mari.

Cercetătorii speră că aceste descoperiri vor ajuta la găsirea unor căi noi de a reduce consumul excesiv de alcool, acceptând şi înţelegând totodată efectele pozitive ale consumului de băuturi alcoolice.

E vorba despre un echilibru fragil, deoarece există acea latură problematică a consumului de alcool„, spune dr. Emslie.

Dar trebuie să ţinem seama şi de plăcerea asociată cu această activitate, descrisă de bărbaţi ca fiind stimuloare, esenţiala, naturală, pozitivă şi un mod de a-şi arăta preocuparea şi prietenia faţă de alţi bărbaţi.  

Trebuie să abordăm şi latura culturală a consumului de alcool. Trebuie să înţelegem că a bea este o activitate asociată cu plăcerea, sociabilitatea, şi că este un element central al prieteniei. Dacă ignorăm această latură, atunci nu vom înţelege contextul în care beau oamenii„, adaugă ea.

Dr. Evelyn Gillan, director executiv al organizaţiei Alcohol Focus Scotland, a avertizat totuşi: „Se prea poate ca a bea împreună în baruri să fie, pentru bărbaţi, un mod pozitiv de a construi relaţii şi de se sprijini unii pe ceilalţi, cu condiţia ca acest lucru să nu ducă la boli ale ficatului sau alte probleme de sănătate. E mult mai probabil ca bărbaţii să bea excesiv şi să moară din cauza unor probleme legate de alcool, comparativ cu femeile, în special la vârsta mijlocie. Totuşi, cercetarea evidenţiază nevoia de a  ne ocupa de problema consumului excesiv de alcool de către bărbaţii de vârstă medie„.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Părinții din Iași, care au încercat să-și ucidă bebelușul, condamnați la închisoare! Cât timp vor sta în spatele gratiilor
Fanatik.ro
Jucătorul transferat de KuPS din SuperLiga ameninţă Universitatea Craiova: „Stilul nostru se compară cu FCSB! Dacă oamenii se uită doar pe Transfermarkt, vor fi surprize”
Capital.ro
Mii de români sunt vizați de o schimbare majoră. Ce se întâmplă cu pensiile plătite în această țară
Playtech.ro
Când este mai avantajos să faci rambursare anticipată: la începutul sau la finalul creditului
Adevarul
O oază discretă a puterii de la Beijing. Locurile unde își petrec vacanța de vară liderii Chinei
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
O nouă mișcare seismică în România! Zona care s-a cutremurat azi-noapte
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Vești bune pe plan financiar. Horoscop pentru ziua de marți, 4 august 2026
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România