Un tânăr care a spart un magazin, a furat o maşină şi a condus-o prin oraş, lovind mai multe autoturisme, plasat sub control judiciar

Un tânăr de 18 ani din Bucureşti a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat că a spart un magazin de unde a furat mai multe bunuri apoi a sustras o maşină şi a condus-o prin oraş, lovind mai multe autoturisme. Poliţişti au stabilit că nu avea permis de conducere.
Iulian Tudor
06 mart. 2019, 10:05
Un tânăr care a spart un magazin, a furat o maşină şi a condus-o prin oraş, lovind mai multe autoturisme, plasat sub control judiciar

„La data de 5 martie a.c., în jurul orei 03.00, agenţi de siguranţă publică din cadrul Secţiei 15 au prins în flagrant un tânăr, în vârstă de 18 ani, la scurt timp după săvârşirea unei infracţiuni de furt dintr-un magazin, din Sectorul 4, unde ar fi pătruns prin spargerea geamului şi de unde ar fi sustras mai multe bunuri, dar şi cheile unui autoturism ce aparţinea societăţii comerciale în cauză, parcat în apropiere. Ulterior, acesta a sustras şi autoturismul, cu care a avariat trei maşini parcate regulamentar, tânărul fiind depistat la scurt timp de poliţişti şi condus la sediul Secţiei 15, pentru audieri”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Poliţei Capitalei.

Potrivit acestora, din verificările efectuate a rezultat că tânărul nu poseda permis de conducere, iar în maşină au fost găsite bunurile sustrase din magazin.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, furt în scop de folosinţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faţă de acesta fiind dispusă măsura controlului judiciar.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Scouterii italieni, cu ochii pe FC Argeș – Dinamo: „Are ADN de fotbalist!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT