Descoperire inedită. Un vultur sur, specie dispărută din România după Al Doilea Război Mondial, a fost găsit epuizat în Lunca Mureşului

Un exemplar tânăr de vultur sur, specie care a dispărut din România spre jumătatea secolului trecut, a fost găsit în zona de vest a țării, pasărea fiind prinsă, pe fondul unei stări de epuizare, de către rangerii Parcului Natural Lunca Mureșului și adusă la Centrul de Reabilitare a Animalelor Rănite de la Târgu Mureș.
Ionela Marcu
15 oct. 2020, 14:19
Descoperire inedită. Un vultur sur, specie dispărută din România după Al Doilea Război Mondial, a fost găsit epuizat în Lunca Mureşului

Din fericire, pasărea nu are semne de răni sau alte accidentări, iar vulturul sur este acum într-un padoc special, încăpător, unde se reface în siguranță și mănâncă pe săturate, anunță într-un comunicat Centrul de Reabilitare.

Această specie a dispărut din România la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial (între anii 1940-1950) din mai multe cauze, printre ele vânătoarea, otrăvirile și agricultura. Este o pasăre necrofagă, având un rol sanitar.

Citeşte şi Primarul din Brăila anunţă că purtarea măştii în aer liber nu mai este obligatorie: „Decât o viaţă slugă, mai bine 4 ani vultur”

Pentru că anvergura aripilor sale ajunge și la trei metri, poate parcurge distanțe foarte mari în căutarea hranei, motiv pentru care specialiștii de la Târgu Mureș cred că superbul exemplar subadult care a ajuns în România provine fie din Serbia (Rezevația Naturală Uvac este recunoscută pentru populația de vulturi suri și nu numai), fie din Bulgaria, unde Federația Green Balkans desfășoară programe de reintroducere în natură a mai multor specii de vulturi.

„Sperăm ca în viitorul apropiat România să aibă propriile populații din aceste frumoase păsări, înainte ca ele să fie uitate!”, transmite în Centrul de Reabilitare a Animalelor Rănite de la Târgu Mureș. La acest Centru au mai ajuns în ultimii doi ani un vultur negru și doi codalbi.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imagini de la priveghiul interlopului Ilie Bălăceanu, pe lux și opulență! Casa lui, plină ochi
Fanatik.ro
Fiul fostei mari jucătoare de tenis va evolua în SuperLiga României. Cine este golgheterul care ameninţă FCSB, U Craiova şi Dinamo
Capital.ro
Reguli la bloc. Refuzul de plată poate aduce penalități și procese. Ce obligații are proprietarul de apartament
Playtech.ro
Cele mai criticate stațiuni de pe litoralul bulgăresc în recenziile turiștilor. Unde spun românii că au fost dezamăgiți de servicii
Adevarul
Răsturnare de situaţie în cazul copilului de 2 ani mort lângă un tobogan gonflabil. Care este, de fapt, cauza decesului
wowbiz.ro
Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este băiețelul care și-a pierdut viața în timp ce se afla pe un tobogan gonflabil, în Satu Mare. Părinții sunt devastați
iamsport.ro
Cristi Chivu este supărat pe un antrenor român: ”Nu uită chestia asta!”
MediaFlux
Ce este complet interzis să faci în cele două zile de Rusalii! Toți credincioșii trebuie să știe asta pe 31 mai și 1 iunie 2026
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți