Unde ar fi fugit Elena Udrea înainte de condamnarea în dosarul „Gala Bute”

Elena Udrea a fost dată în urmărire generală după ce nu s-a predat la Poliţie şi nici nu a fost găsită la domiciliu de către poliţiştii care veniseră să o ridice în urma sentinţei definitive de condamnare la şase ani de închisoare în dosarul Gala Bute.
Filip Stan
07 apr. 2022, 17:51
Unde ar fi fugit Elena Udrea înainte de condamnarea în dosarul

Elena Udrea a plecat din ţară joi dimineaţă înainte ca Inalta Curte de Casatie si Justitie să-i respingă contestatia in anulare in dosarul Gala Bute. Cu alte cuvinte, Elena Udrea a plecat din România înainte ca instanţa să stabilească faptul că are de executat 6 ani de inchisoare pentru luare de mită.

Poliţia Română a dat-o în urmărire generală după ce polițiștii au căutat-o în locuința din Corbeanca și într-un alt apartament și nu au găsit-o.

Citeşte şi: Rudel Obreja, după condamnarea definitivă la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute: „E o mârşăvie, o bătaie de joc, era clar că pentru noi trebuia o altă soluţie”

Unde a fugit Elena Udrea înainte de condamnarea în dosarul „Gala Bute”

Elena Udrea a părăsit România joi dimineaţă înaintea pronunțării de către instanță a sentinței definitive în dosarul „Gala Bute”.

„Imediat după primirea documentelor la nivelul Poliției Capitalei, în jurul orei 15.30, s-au efectuat verificări, în urma cărora a reieșit că aceasta a părăsit teritoriul României, în cursul acestei dimineți, anterior momentului pronunțării de către instanță a sentinței definitive. Reiterăm faptul că, până astăzi, la momentul pronunțării instanței, nu erau dispuse măsuri preventive sau interdicții„, a transmis Poliţia Română.

Potrivit unor surse România TV, Elena Udrea ar fi ieşit din ţară prin vama Giurgiu, spre Bulgaria. Italia ar putea fi una dintre destinaţiile pe care le-ar putea alege Elena Udrea, mai ales că acolo este şi prietena ei, Alina Bica.

Vă reamintim că Elena Udrea a mai fugit o dată din ţară în februarie 2018 iniţial tot în Grecia, apoi în Costa Rica, unde a stat alături de Alina Bica.

Alina Bica se află tot în Italia. Instanța italiană a recunoscut sentința pronunțată în România și a dispus executarea pedepsei în Italia, potrivit legislației italiene. Hotărârea instanței italiene este definitivă. Executarea pedepsei recunoscute în Italia este suspendată până la soluționarea cererii introduse în instanță pentru o mai bună calificare juridică a infracțiunii conform dreptului italian.

Elena Udrea a fost condamnată definitiv la șase ani de închisoare

Un complet format din cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins joi, ca nefondate, contestaţiile în anulare depuse de Elena Udrea şi ceilalţi inculpaţi din dosarul „Gala Bute”. Astfel, Elena Udrea are de executat o condamnare la 6 ani de închisoare.

Decizia instanţei a fost luată cu majoritate de voturi şi este definitivă.

Procurorii DNA au acuzat-o pe Elena Udrea că a coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, şi anume Ştefan Lungu, Ana Maria Topoliceanu, Gheorghe Nastasia şi Liberiu Tudor Breazu au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care îl conducea.

Anchetatorii spun că sumele obţinute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie în patrimoniul unor persoane indicate de aceasta (Organizaţia Bucureşti a PDL şi Rudel Obreja).

Elena Udrea mai era acuzată că a determinat alţi funcţionari din minister să îşi încalce atribuţiile cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la Gala Bute, prejudiciind bugetul instituţiei şi creând un folos necuvenit pentru Rudel Obreja.

În primă instanţă, în iunie 2018, Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute. În plus, ICCJ a decis confiscarea sumei de un milion de lei din averea Elenei Udrea.

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a fost condamnat la rândul său la 5 ani de închisoare cu executare, pedeapsă la care se adaugă confiscarea unei sume de 3 milioane de lei.

Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare, în timp ce fosta şefă CNI, Ana-Maria Topoliceanu şi fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu au primit pedepse cu suspendare.

Gheorghe Nastasia, fost secretar general la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a primit o pedeapsă de 4 ani cu suspendare, iar Dragoş Botoroagă, administratorul uneia dintre firmele implicate, a fost condamnat la 2 ani şi jumătate cu suspendare.

Fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, a fost achitat în primă instanţă.

DailyBusiness
CCR: Pensiile speciale ale magistraților vor fi reduse
Spynews
Dana Badea a recunoscut! Costel Biju a fost bărbatul vieții ei! Cum a reacționat „Regele TikTok-ului” atunci când a auzit
Fanatik.ro
După 8 sezoane, CSM își pierde o vedetă. De ce lasă Omoregie Bucureștiul pentru Budapesta: ”Oamenii sunt amabili, dar…”
Capital.ro
Când intră banii în martie 2026. Calendarul complet al pensiilor, alocațiilor și ajutoarelor sociale
Playtech.ro
Se impune limită pentru plățile cash inclusiv în România. De când se aplică regula UE
Adevarul
Trump ia în calcul eliminarea fizică a ayatollahului Khamenei și a fiului acestuia dacă negocierile eșuează, susține un consilier al președintelui SUA
wowbiz.ro
EXCLUSIV | O româncă celebră, legătură periculoasă cu Jeffrey Epstein! În 2003, pedofilul american i-a plătit mamei ei o călătorie de peste o mie de dolari
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bianca și-a pierdut viața la doar 27 de ani, în urma unei operații estetice: „Îmi voi aminti de tine cu multă afecțiune și mândrie”
iamsport.ro
BOMBĂ! Gică Hagi negociază vânzarea pachetului majoritar de la Farul Constanța
MediaFlux
Plățile cash vor fi limitate în toate țările UE, inclusiv în România! Limită comună pentru plățile în numerar
stirilekanald.ro
Cum se calculează în 2026 impozitul pentru casă?
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat